marți, 1 februarie 2011

CAUZELE REALE ALE ÎMBOLNĂVIRILOR


Corpul uman şi nu numai el, în afară de „învelişul” exterior pe care îl vedem cu toţii, este înconjurat de alte 7 „învelişuri” subtile (invizibile pentru majoritatea oamenilor). Acestea se numesc biocâmpuri. Aceste biocâmpuri sunt formate din energii, informaţii, au fiecare o culoare aparte şi vibrează pe o anumită frecvenţă. Cele care sunt mai aproape de corpul fizic vibrează pe o frecvenţă mai joasă, în funcţie de gradul de elevare spirituală al fiinţei respective şi cu cât ne îndepărtăm de corpul fizic, frecvenţa de vibraţie a biocâmpurilor creşte, deoarece ele sunt cuplate la planuri superioare ale CREAŢIEI de unde primesc informaţii şi energii şi spre care transmit informaţii despre activitatea corpului fizic în apropierea căruia se află. Aceste biocâmpuri, toate la un loc, în foarte multe publicaţii apar sub denumirea de AURĂ.
Observăm că AURA unui om este formată din 7 biocâmpuri, fiecare dintre ele având misiuni diferite. Unele din ele sunt de protecţie, altele sunt de legătură cu planurile superioare ale CREAŢIEI.
O să vă întrebaţi, poate, ce legătură este între aceste biocâmpuri şi cauzele reale ale îmbolnăvirilor…
Pot să vă spun ca este o legătură foarte strânsă. Să vă dau un exemplu:
- Un om, oarecare, se duce la medic pentru că îl doare foarte rău stomacul. După investigaţii, medicul îi spune că are ulcer şi trebuie să ţină regim şi să ia anumite medicamente. Până aici, totul este în ordine, majoritatea oamenilor procedând în acest mod, care este cel mai indicat. Doctorul, ia depistat pacientului boala după manifestări şi după un set de analize, iar cauza bolii a pus-o pe seama alimentaţiei, iar, mai nou, doctorii au „descoperit” STRESUL drept cauză a multor boli. Pacientul, va pleca mulţumit de la doctor şi va urma tratamentul respectiv. În cât timp credeţi că se va face bine pacientul cu acest tratament? Depinde…. Veţi spune. De ce depinde? Voi veţi spune că depinde de  cât de mult respectă pacientul recomandările doctorului. Eu am să vă spun altceva.
Un doctor te întreabă ce, unde şi de cât timp te doare în zona respectivă, te controlează, îţi face analize şi atât. Posibilitatea doctorului se limitează la ce şi cât a învăţat în facultate sau la cât de multă experienţă are. Doctorul vă va pune un diagnostic care se va regăsi doar la NIVELUL FIZIC  al organismului. Doctorul, va trata boala respectivă doar la nivelul fizic, pentru că acest nivel este palpabil, tangibil, vizibil. Mecanismul de apariţie al unei boli este mult mai complex. În primul rând, o boală se manifestă la nivel energetic. Adică, în primul rând boala va apare în aura noastră, adică vor fi afectate biocâmpurile noastre. DE CE? Vă veţi întreba. Deoarece, o boală este rezultatul acţiunilor noastre negative, malefice, din planul fizic, făcute asupra unui sistem viu. Doctorii vă vor spune că aţi contactat un virus, microb, etc. Mulţi oameni intră în contact cu acei viruşi, microbi etc., dar nu se îmbolnăvesc. Numai unii se îmbolnăvesc, iar alţii rămân sănătoşi. Se îmbolnăvesc, adică atrag în aura lor energii negative, malefice, numai aceia care acţionează astfel asupra unui sistem viu. Oamenii invidioşi, avari, răi, geloşi, furioşi, care poartă în suflete sentimentul de ură, hoţii, criminalii, tâlharii, în general toţi aceia care dau naştere la energii negative, care intră în rezonanţă cu energii negative, aceştia se vor îmbolnăvi mai repede. Veţi spune că sunt totuşi şi foarte mulţi copii care sunt bolnavi sau care s-au născut cu anumite boli sau handicapuri. Aceştia fac parte din altă categorie, mai aparte. Vorbim de cei care se îmbolnăvesc de-a lungul vieţii.
Spuneam că o boală apare mai întâi la nivelul aurei. Dacă veţi merge la un om capabil să vadă şi să interpreteze disfuncţiile vizualizate la nivelul aurei, vă veţi mira că vă va spune că aveţi afectate anumite organe despre care nu ştiaţi, deoarece aceste disfuncţii nu au avut timp să se transmită până la nivelul fizic. Acel om vă va întreba ceea ce doctorul nu v-a întrebat, adică cum vă înţelegeţi cu soţia (soţul), cu copiii, cu vecinii, cu colegii de muncă Prin acest tip de întrebări şi multe altele acel om va căuta să afle CAUZA REALĂ a bolii care încă nu s-a manifestat în planul fizic, sau cauzele bolilor care se manifestă în planul fizic. Important este să nu luaţi în râs indicaţiile acelui om şi să faceţi ceea ce vă recomandă el, pe lângă tratamentul dat de doctor. Unele boli şi de obicei cele mai grave, apar ori într-o perioadă mare de timp, dacă persistăm în acţiunile noastre negative, malefice, ori apar brusc, ca urmare a unei acţiuni malefice extreme, demonică chiar, îndreptată către un sistem viu. De fapt, noi ne îmbolnăvim numai datorită energiilor negative, malefice pe care le generăm sau pe care le atragem în biocâmpurile noastre. Problema este că, dacă  pentru afecţiunile care se manifestă în planul fizic trebuie să mergem la un doctor şi să urmăm instrucţiunile acestuia, pentru bolile care se manifestă deocamdată doar în  planurile subtile ale biocâmpurilor şi despre care nu avem cunoştinţă, există posibilitatea să aflăm atunci când este prea târziu. Din acest motiv, trebuie să acceptăm că noi suntem vinovaţi de îmbolnăvirea noastră fizică datorită acţiunilor noastre malefice. V-am explicat mecanismul declanşării unei boli, tocmai pentru a conştientiza că nimeni în afară de noi nu este vinovat de starea noastră de sănătate. Este adevărat că în cazul atacurilor energetice făcute în mod voliţional asupra noastră de către o persoană special pregătită în acest scop, există posibilitatea să ne îmbolnăvim deoarece pot apare dereglări majore la nivel energetic subtil, dar, tot atât de adevărat este că dacă vom respecta VIAŢA SUB TOATE FORMELE EI, dacă VOM DĂRUI IUBIRE ŞI LUMINĂ tuturor entităţilor care ne înconjoară, dacă NU VOM INTRA ÎN REZONANŢĂ CU ENERGII NEGATIVE, dacă VOM RESPECTA LEGILE DIVINE, LEGILE FIRII, dacă VOM RESPECTA PLANETA PAMÂNT şi o vom trata ca pe o entitate vie care ne asigură aerul, apa şi hrana necesară supravieţuirii şi vom GÂNDI ÎNTOTDEAUNA POZITIV, INDIFERENT DE CEEA CE SE PETRECE ÎN JURUL NOSTRU, atunci, nici un atac energetic, cât ar fi el de puternic, nu ne va afecta şi vom trăi perfect sănătoşi şi în ARMONIE cu TOATĂ CREAŢIA DIVINĂ, pentru că nici o energie negativă, malefică sau demonică, nu este mai presus de IUBIREA, LUMINA DRAGOSTEA ŞI LEGILE BUNULUI DUMNEZEU!!!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu