marți, 12 decembrie 2017

PIEDICI ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ - 3



Cea mai mare piedică pe care o avem în calea evoluției ca entități de lumină, suntem chiar noi.
Putem da vina pe sistem, pe ”sunt cei care”, pe șefi, prieteni etc. dar adevărul este că nimic nu ar conta și nu ar putea sta în calea evoluției noastre dacă noi ne-am dori cu adevărat acest lucru. La fel de adevărat este că sistemul, societatea în care trăim nu ne ajută în acest sens deloc sau aproape deloc. Ne-am lăsat prinși în acest sistem, în acest cerc, pe care noi l-am creat, și ne este foarte greu să renunțăm la el, tocmai pentru că este creația noastră.
 Ideea este că nici nu ar trebui să facem ”mare lucru”, ar trebui ”doar” să ne schimbăm total modul de comportare față de toți cei din jurul nostru, față de toată Creația, schimbând astfel Lumea în care trăim. O să spuneți că este imposibil, că acest lucru este o utopie. Este adevărat că dacă ne uităm în jurul nostru o să vedem foarte multă ură, invidie, egoism, agresivitate, crime, violuri, tâlhării, războaie. Motivul tuturor, ... banii, bogățiile materiale, puterea dată de pozițiile sociale. Eu vă întreb pe cei care vă luptați zilnic pentru toate acestea : - Merită atât de mult efort, atâta energie pierdută pentru aceste lucruri? Cât de mult timp vă veți bucura de acestea? Știți cu exactitate cât de mult veți trăi să vă bucurați de aceste lucruri efemere? Merită să ucizi pentru bogății materiale de care poate te vei bucura câteva secunde, minute, ore sau zile? Unii veți răspunde că da, alții că nu, alții vă veți abține...Dar să vedem de unde a început  decăderea noastră până am ajuns în situația de acum.

duminică, 19 noiembrie 2017

Învățături Străvechi

Am selectat din cartea "Dyanna Prinţesa Dacă - vol.II ", două fragmente care, cred eu, vor fi de ajutor multora dintre cei care le vor citi. Cartea este plina de învăţături, şi o recomand tuturor celor care caută răspunsuri...
"Viaţa este Inteligenţă Manifestată. Viaţa este conştientă de Ritmul Creaţiei şi de Existenţa Creatorului a Tot Ce ESTE. Energia Vieţii izvorăşte din Iubirea Creatorului. Împlinirea este Energia Iubirii Manifestată. Iubirea este Conectarea Profundă a Fiinţei la Ritmul Creaţiei. Este Ascultarea Ritmului Creaţiei şi Manifestarea Conştientă a Întâiului Sunet.
Tot ce este Iubire este Fericire. Tot ce nu este Iubire este suferinţă. Suferinţa este absenţa Iubirii. Suferinţa vine întotdeauna din interior. Teama, furia, îndoiala, invidia, gelozia, comparaţia, lăcomia, ura, lipsa de dorinţă de a cunoaşte, desconsiderarea propriului Trup, a propriei Minţi, a propriului Suflet şi a propriei Fiinţe, a Vieţii proprii şi a celorlalte Forme de Manifestare ale Vieţii, a Firii Înconjurătoare, judecarea şi uciderea prin trăire interioară, prin gând, prin cuvânt precum şi prin faptă, nemanifestarea Iubirii faţă de Tot Ce ESTE şi desconsiderarea Legilor Creaţiei, sunt Cauzele tuturor suferinţelor. Reintrarea în Ritmul Creaţiei şi Manifestarea Deplină a Iubirii elimină Cauzele producerii suferinţelor, iar efectele acestora încetează. Miracolul Fericirii este fiinţarea în Stare de Conştiinţă Infinită în Iubire.
Fericirea se naşte şi creşte în Inima Ta atunci când încetezi să mai fii un Judecător al Manifestării Creaţiei în Tot Ce ESTE şi în fiecare Fiinţă. Când devii un Observator al Ritmului Creaţiei şi al Manifestării. Al Firii Înconjurătoare.

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Anunt accesare site

Pe această cale vă anunţ că site-ul www.entitateaom.ro se poate accesa.
Aici puteţi găsi pe lângă pagina principală cu articole, paginile:
- Cărţi evoluţie spirituală;
- Filme şi documentare spiritualitate;
- Muzică de relaxare şi meditaţie.
Aceste pagini nu au acelaşi conţinut ca cele ale acestui blog.
În speranţa că fiecare va găsi ceva interesant pe acest site, vă doresc să trăiţi în lumină, iubire, pace şi armonie.

miercuri, 25 octombrie 2017

PIEDICI ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ - 2



În articolul anterior am arătat un „motiv”, o piedică pentru care mulţi dintre noi nu evoluează în ritmul care ar trebui, sau chiar au staţionat din evoluţia lor ca entităţi de lumină şi iubire. Această „piedică” am arătat că este folosirea eronată a descoperirilor ştiinţifice. În acelaşi articol, am evidenţiat şi o „tabără” care acţionează în scopul întârzierii evoluţiei noastre. Sunt convins că veţi întreba cine sunt cei care acţionează pentru stoparea sau întârzierea evoluţiei noastre. Răspunsul este simplu. Sunt cei care folosesc cercetările psihologilor şi parapsihologilor pentru aflarea celor mai sigure metode de manipulare în masă şi de condiţionare psihică. Pe baza acestora, cunoscând foarte bine psihicul uman, cunoscând stimulii audio-vizuali prin care se pot manipula mari mase de oameni, se crează profile psihlogice pentru naţiuni întregi. Din aceste profile psihologice nu lipsesc cuvintele, partidele politice, entităţile statale etc care vor fi asociate ca fiind malefice, răspunzătoare cu tot ceea ce se întâmplă negativ în acea naţiune şi nu numai. Această „tehnică”se numeşte demonizare şi cu ajutorul ei sunt îndepărtaţi oamenii inteligenţi, bine intenţionaţi care ar dori să facă ceva benefic pentru societatea în care trăiesc şi sunt puşi în frunte oamenii corupţi sau coruptibili, uşor de manipulat, care ajung să-şi trădeze şi să-şi vândă foarte uşor ţara şi neamul din care fac parte, doar pentru bani şi poziţii sociale,  şi se reuşeşte manipularea unor mari mase de oameni cu foarte mare uşurinţă.  

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Anunţ

        După cum mulţi dintre voi aţi observat, site-ul www.entitateaom.ro nu mai poate fi accesat. Acest lucru se datorează celor care asigurau serviciul de hosting, si care datorită unor probleme tehnice au şters  site-ul de pe server. Baza de date nu s-a putut recupera astfel încât acum sunt în situaţia de a reface site-ul în totalitate, de la început. Oricum, toate articolele care erau postate pe site, sunt postate şi pe acest blog. Site-ul mai avea în plus o secţiune de "Cărţi recomandate" si avea într-adevăr mai multe link-uri de filme artistice şi documentare cu caracter spiritual decât acest blog. Site-ul este în lucru în acest moment şi voi anunţa aici când va putea fi accesat din nou. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă invit în continuare să citiţi articolele de pe acest blog. Tuturor, va doresc să aveţi o viaţă plină de lumină, iubire, pace şi armonie.