joi, 23 iunie 2011

TAINELE VINDECĂRII BOLILOR

Am învăţat despre energetica corpului uman, am învăţat despre importanţa gândirii pozitive, despre importanţa energiei “Gând”, desre energia “Iubirii”, am învăţat că putem direcţiona aceste energii unde dorim şi când dorim noi, dar trebuie să învăţăm cum să ne vindecăm trupurile, sufletele, de boli , unele considerate incurabile de medicina din zilele noastre.
Am învăţat, de asemenea că orice afecţiune (boală) trupească, are un corespondent energetic. Mai bine spus, cauza declanşării unei afecţiuni, trebuie căutată în faptele noastre. Întotdeauna, boala apare mai întâi la nivel energetic, la nivelul biocâmpurilor noastre, apoi, dacă nu este eliminată cauza, aceasta se manifestă şi la nivel fizic. Nivelul fizic, este ultimul nivel şi cel mai grosier până unde se propagă dereglarea energetică pe care am produs-o şi care ne atrage „rasplata”.  Dacă nu se elimină cauza spirituală a declanşării afecţiunii, boala avansează cu toate eforturile noastre de a o învinge. O boală nu dispare (nu se vindecă) decât atunci când, prin suferinţă, (dacă nu am conştientizat cauza spirituală a apariţiei ei şi nu am eliminat-o), am reuşit să „ardem” karma negativă pe care am produs-o.  Să nu vă mire faptul că orice bioenergoterapeut, orice călugăr căruia v-aţi mărturisit, vă va sfătui să faceţi şi anumite rugăciuni (de obicei de iertare), pentru a putea scăpa mai uşor de boli. Afecţiunile foarte grave sunt rezultatul greşelilor noastre pe care le facem în cunoştinţă de cauză, conştienţi fiind că ceea ce facem este total greşit şi că acţiunile noastre afectează grav alte entităţi. În momentul când persistăm în greşeli, conştienţi fiind de aceasta, „vom reuşi” să căpătăm o boala incurabilă, care, ne va aduce sfârţitul vieţii pe acest pamânt, dar, pentru că nu ne-am ispăşit greşelile făcute, vom pleca cu o karmă încărcată pe care va trebui să o rezolvăm în vieţile următoare. Problema este că unii oameni comit greşeli foarte mari, contra legilor firii, cu conştiinţă, greşeli care atrag spre ei entităţi la întrupare (copii), cu diferite handicapuri sau boli  care le vor  chinui viaţa, dar, în felul acesta îşi vor arde karma cu care au venit.
În ultimele articole am scris despre importanţa energetică a palmelor. Trebuie să ştim că, în centrul palmelor noastre se află puncte energetice foarte importante prin care recepţionăm şi dăruim energie subtilă. Această energie are forma unor conuri de lumină, dispuse în faţa şi în dosul palmelor. Conurile de lumină sunt foarte puternice în partea din faţă a plamelor. Din acest motiv, atunci când ne doare o parte a corpului nostru, involuntar, ducem mâna către acea parte şi o acoperim cu palma. Dacă am face acest lucru în mod conştient, atunci efectul ar fi mult mai rapid..  De asemenea, dacă am crede că ceea ce facem în mod conştient se şi întâmplă, efectul ar fi spectaculos. Şi dacă atunci când facem acest lucru am şi rosti în gând sau cu voce tare, câteva vorbe, efectul celor trei acţiuni conjugate ar fi miraculos. Foarte important este ca cel care face acest lucru, adică vindecătorul, să fie într-o armonie perfectă cu legile Divine. Bineînţeles că toţi putem face aceste lucruri, cu condiţia  să respectăm legile Divine, să ne purifică sufletele  şi să o facem dezinteresat cu multă iubire. Bolile (mai puţin grave sau foarte grave) se pot vindeca numai dacă acţiunile de mai sus sunt îmbinate cu un program de vindecare a sufletului, adică de eliminare a cauzelor spirituale a bolilor respective. 
Am să redau un citat din cartea „Sufletul Neamului Românesc” pentru a vedea importanţa celor scrise mai sus.
„ Anii trec şi datorită descântecelor şi plantelor cu care Zalmoxis trata orice boală, i se duce vestea în toată insula şi oricine venea la el era vindecat fără să i se ceară vre-un ban.
Atunci când soţia lui Mnesarhos rămâne însărcinată, ea este ajutată de Zalmoxis. El invocă din planurile cereşti superioare un suflet nobil care să se reîntrupeze pe pământ, în casa lui Mnesarhos.”
Concentrând ideile de mai sus, putem concluziona că pentru a putea vindeca orice boală avem nevoie de  CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU  şi că ceea ce facem chiar are loc, AICI ŞI ACUM; să CONŞTIENTIZĂM că DUMNEZEU a pus în noi această forţă pe care o folosim, deci să o folosim CONŞTIENŢI FIIND CĂ O AVEM;  că pentru a concentra această forţă DIVINĂ, TREBUIE SĂ ROSTIM „UN DESCÂNTEC”, care să conţină formule de învingere a bolii. Toate aceste lucruri trebuiesc executate în acelaşi timp DĂRUIND MULTĂ IUBIRE ŞI DRAGOSTE entităţii asupra căreia lucrăm.
Ca un exemplu simplu, atunci când ne doare capul, în primul rand spunem rugăciunea „Tatăl nostru”, spunem o rugăciune de iertare pentru toate greşelile pe care le-am făcut faţă de toate entităţile din toate regnurile, datorită cărora (greşelilor) am atras acea dereglare energetică, apoi poziţionăm palma dreaptă  cu faţa către frunte şi palma stângă cu faţa către ceafă şi rostim în gând un „descântec” de genul: „Lumina Divină care îmi iese din palme  să ardă, să dezintegreze orice energie negativă, malefică pe care am atras-o în biocâmpurile mele, cu ştiinţă sau cu care am intrat în rezonanţă şi care mi-a produs această dereglare enrgetică până la planul fizic, AMIN”. Rămâneţi în această poziţie câteva zeci de secunde, CONŞTIENTIZÂND acţiunea pe care o faceţi, VIZUALIZÂND-O că se petrece CHIAR ÎN MOMENTUL RESPECTIV. VIZUALIZAŢI cum LUMINA puternică şi pură vă cuprinde tot capul, dezintegrând tot ceea ce este negru, malefic şi necurat. Rămâneţi cu această imagine a capului învăluit de această LUMINĂ pură în minte, câteva secunde, atât cât o putetţi susţine. Mulţumiţi apoi Bunului Dumnezeu pentru ajutorul pe care vi l-a dat. Repetaţi acest exerciţiu, dacă durerea persistă, la interval de câteva ore. Fiecare poate şi trebuie să-şi alcătuiască propriile „decântece” sau algoritmi de vindecare. Dacă executăm acest lucru pe alţi oameni, trebuie să cunoaştem, sau dacă nu cunoaştem, trebuie să fim informaţi despre comportamentul persoanei respective faţa de semeni, faţa de toate regnurile şi în funcţie de acesta să stabilim şi un program de vindecare a sufletului, adică de îndepărtare a cauzelor energetice care au dus la producerea dezechilibrului energetic şi propagarea lui până la nivelul fizic.
Dacă aţi exersat exerciţiile prezentate până acum, pentru creşterea sensibilităţii palmelor, rezultatele acestui tip de terapie nu se vor lăsa aşteptate.
„Secretul” este SĂ CREDEŢI, SĂ CONŢTIENTIZAŢI, SĂ CONCENTRAŢI ENERGIA PRIN ALGORITMI „DESCÂNTECE”, SĂ MULŢUMIŢI DIVINITĂŢII, SĂ DĂRUIŢI IUBIRE ŞI LUMINĂ.
Şi nu uitaţi, INDIFERENT DE CEEA CE SE PETRECE ÎN JURUL VOSTRU, GÂNDIŢI ŞI ACŢIONAŢI ÎNTOTDEAUNA POZITIV, BENEFIC, IUBIŢI VIAŢA SUB TOATE FORMELE EI, MULŢUMIŢI PLANETEI PĂMÂNT PENTRU TOATE CONDIŢIILE DE VIAŢĂ PE CARE NI LE ASIGURĂ INDIFERENT DE VOINŢA NOASTRĂ ŞI DĂRUIŢI TUTUROR IUBIRE ŞI LUMINĂ.

marți, 21 iunie 2011

Meditatie pentru Mama Pamant!

Ingeri - Angels

E Timpul! - It's time!

Dincolo de Limite - Anul 2012 - partea 4 /4

Dincolo de Limite - Anul 2012 - partea 3 /4

Dincolo de Limite - Anul 2012 - partea 2 /4

Dincolo de Limite - Anul 2012 - partea 1 /4

miercuri, 15 iunie 2011

Energia subtilă a sunetelor clopotelor

În cultura tibetană clopotele sunt instrumente muzicale antice, utilizate in practica religioasa budistă pentru a produce sunetul OM . Clopotul tibetan este facut manual in Tibet si este alcătuit din 7 metale diferite ce au rezonante cu cele 7 planete, 7 zile ale săptămânii, 7 chakre, 7 note muzicale.  Preoţii tibetani folosesc clopotele pentru ridicarea  nivelului de vibraţii, purificarea aurei, purificarea încăperii in care se desfăşoară  meditaţia, întărirea sistemului imunitar, o întoarcere către sine, inducerea stării de meditatie.
În cultura creştină, părintele Arsenie Papacioc, vrednic purtator al dreptei credinte, aminteste crestinilor rostul uitat al clopotelor: “Trebuie sa aducem la cunostinta oamenilor invatatura crestina. N-a auzit nimeni bataia clopotelor? Clopotele nu bat niciodata pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natura sufleteasca, care ne atrage atentia: Cheama viii, plange mortii, imprastie viforele! Imprastie dracii si trasnetele.” Clopotele se toarna dintr-un aliaj special, in care predomina alama, care-i determina si sonoritatea. Se foloseste un bronz special care contine staniu, nichel, argint si cupru. Puritatea aliajului este o conditie indispensabila pentru a obtine un clopot de calitate. Prezenta impuritatilor are o mare incidenta asupra timbrului si sonoritatii clopotelor
După cum observaţi, semnificaţia sunetului clopotelor este oarecum diferită la cele două culturi.  dar, efectul sunetului este acelaşi. Sunetul clopotului armonizează frecvenţa de vibraţia a corpului, ridicând-o,  permiţând astfel intrarea în rezonanţă cu energiile subtile pure, angelice care au ca efect ridicarea frecveţei vibraţionale a organelor în suferinţă şi facilitarea procesului de vindecare.  Datorită frecvenţei înalte a sunetului clopotelor, entităţile malefice sunt alungate din încăperile care sunt pregătite pentru şedinţe de meditaţie, rugăciune sau de masaj. Participanţii la şedinţele de meditaţie sunt ajutaţi, datorită creşterii nivelului vibraţional din încăperea respectivă, să-şi crească propriul nivel vobraţional,  putând intra mai repede în starea de meditaţie. Contează foarte mult pentru cei care practică meditaţia să o facă într-un mediu pur, fără prezenţa entităţilor malefice, cu o frecvenţă vibraţională ridicată. Din acest motiv yoginii preferă să practice această tehnică în locuri retrase în munţi, în locuri sacre. Este bine ca atunci când vă simţiţi agitaţi, şi aveţi un sentiment de teamă, frică, să folosiţi un clopot tibetan pentru alungarea entităţilor malefice.  Pentru cei care sunt sceptici, ar fi bine să încerce să facă acest lucru şi apoi să ne povestească experienţa trăită. Este foarte important să înţelegem semnificaţia bătăii  clopotelor şi să ne punem întrebarea, “-De ce au fost asimilate clopotele în ritualurile creştine?”

joi, 9 iunie 2011

RESPIRATIA PRANICA

Respiraţia joacă un rol foarte important în menţinerea organismului întro stare de sănătate perferfectă. Respitaţia este un act mecanic. Din momentul în care ne naştem şi până murim, respirăm tot timpul, pentru că, dacă nu am face-o, am muri. Este important însă, să respirăm corect, măcar atunci când organismul nostru are nevoie de mai multă energie.
Exerciţiile de sensibilizare  a palmelor, de lucru cu bioenergie pentru vindecarea unui pacient, cer energie mai multă decât în mod normal, din acest motiv este necesar să ştim cum să respirăm corect. Legătura dintre respiraţie şi aportul de energie este evidentă. În mod normal plămânii noştri nu sunt umpluţi în totalitate cu aer. Atunci când inspirăm o cantitate mare de aer, vom observa că ameţim  şi ne ia cu călduri. ‘E un lucru normal, datorită faptului că ajunge mai mult oxigen la creier decât atunci când respirăm normal. O oxigenare mai bună a creierului ne asigură mai multă energie organismului.
Marii maeştri spirituali, yoginii, cunosc importanţa respiraţiei şi dau o foarte mare importanţă acesteia. În funcţie de activitatea pe care o desfăşoară, aceştia adoptă un anumit tip de respiraţie. Vă voi prezenta mai jos un model de respiraţie pranică.
FOARTE IMPORTANT! Dacă suferiţi de hipertensiune, aveţi probleme cu inima, plămânii, dureri de cap, este fosrte important să vă consultaţi medicul pentru a vă da aprobarea să executaţi astfel de exerciţii de respiraţie.
Pe timpul exersării acestui tip de respiraţie este indicat să purtaţi haine largi, mai ales la talie.
Să începem exerciţiu.
1. Aşezaţi-va pe un scaun tare, ţinându-vă spatele drept. Puneţi mâinile pe burtă cu degetele mari pe buric şi închideţi ochii.
2. Puneţi-vă vârful limbii pe cerul gurii şi ţineţi-o acolo tot timpul exerciţiului.
3. Expiraţi pe gură până vă goliţi plămânii, fără să forţaţi, expiraţi până ce plămânii sunt goliţi în mod confortabil.
4. Cu gura închisă, inspiraţi încet şi fără zgomot, pe nas. Simţiţi şi conştientizaţi cum oxigenul vă umple prima treime a plămânilor, apoi a doua treime şi în final ultima treime. ar trebui să simţiţi abdomenul împingând în afară şi în jos. În timp ce diafragma se aplatizează şi plămânii se deschid, mâinile ar trebui să se depărteze puţin un de cealaltă, dar pieptul va sta nemişcat. La sfârşitul inspiraţiei, ţineţi aerul pentru puţin timp (o secundă, două), apoi expiraţi încet, tot pe nas. Nu este necesar, deocamdată să număraţi timpii. La sfârşitul expiraţiei, faceţi din nou o pauză ca mai sus, apoi începeţi alt ciclu de respiraţie. Acesta este un ciclu compet de respiraţie pranică. Faceţi 10 astfel de cicluri, apoi faceţi o pauză de 2, 3 minute după care încă o serie de 10 respiraţii pranice. Nu treuie să vă forţaţi deloc.  Dacă vă simţiţi un pic ameţiţi, opriţi-vă şi respiraţi normal timp de câteva minute. Nu trebuie să vă grăbiţi sub nici un motiv.
Această tehnică de respiraţie pranică se poate învăţa în două, trei, săptămâni şi vă va ajuta în menţinerea organismului într-o stare de sănătate perfectă, asigurându-vă un aport de energie şi o oxigenare foarte bună a creierului şi în general a tuturor celulelor din organism.

 Articol postat si pe www.entitateaom.ro

MANIPULAREA - O practica mortala

Să încercăm să dăm o definiţie a manipulării maselor, pentru a conştientiza cât de periculoasă este aceasta. Astfel, manipularea maselor poate fi definită ca : acţiunea de schimbare a opiniilor, atitudinilor şi comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizaţii) fără exercitarea forţei şi lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă.
Acest concept malefic a luat amploare pentru susţinerea intereselor materiale. anumitor organizaţii, firme,  etc. şi este folosit din ce în ce mai des şi chiar foarte agresiv. De fiecare dată când aceste organizaţii, firme…etc. constată pierderi foarte mari, acţionează prin intermediul massmedia in scopul recuperării pierderilor. Uitaţi-vă în trecutul nu prea îndepărtat. Câte aşa zise boli au apărut “din senin” şi după o perioadă de câteva luni au dispărut la fel cum au apărut? Să le luăm pe rând. Boala vacii nebune, gripa aviară, virusul AH1, apoi, în alt an, AH1N1.  Acum, când luase amploare mondială cultivarea de produse BIO şi se recomanda tot mai mult cultivarea,  producerea şi consumul  acestora, a apărut “un mutant” al bacteriei E-coli. Aşa…din senin, s-a produs o mutaţie a bacteriei. Închipuiţi-vă cât de inteligentă poate fi bacteria asta….că a fost capabilă să-şi facă un up-grade şi să devină mortală. De sute de ani, oamenii folosesc bălegarul de la animale ca şi îngrăşământ pentru pământ şi această bacterie, care exista şi atunci ca şi acum, nu a reuşit decât acum să devină aşa “inteligentă” şi  periculoasă. De ce oare? Pe cine a început să deranjeze faptul că în sfârşit, după foarte mult timp, oamenii au reuşit să înţeleagă că pentru a fi sănătos trebuie să respire un aer curat, să bea o apă limpede şi să manânce natural??? De ce nu spune nimeni ca fumatul ucide anual 6 milioane de oameni dintre care 600.000 sunt fumători pasivi??? De ce nu sunt îngrijoraţi cei care aduc în prim plan bacteria E-coli de  câte milioane de oameni ucide alcoolismul sau consumul de droguri, sau SIDA sau cancerul??? Interesele economice  ale unor concernuri sunt mai importante decât dezvoltarea sănătoasă, naturală a oamenilor.  După ce îşi vor rezolva acestea problemele materiale, se va da uitrăii şi bacteria E-coli la fel ca şi celelalte boli apărute “din senin”.
Din nefericire, acest joc murdar al manipulării afectează şi oamenii nevinovaţi din toate ţările, iar din fericire, oamenii simpli, de la ţară, şi cei cu o gandire sănătoasă nu se lasă manipulaţi şi nu fac jocul manipulatorilor. Există zone de pe Pământ unde oamenii nu au televizoare, radio etc. fac agricultură în mod natural şi nu sunt afectaţi de bacteria E-coli, de virusul AH1N1, de gripa aviară sau alte boli fabricate în laboratoare…..
De aceea vă invit să gândim logic, să nu ne lăsăm manipulaţi în nici un fel, verbal, vizual, auditiv etc. Explozia tehnologică a încetinit foarte mult dezvoltarea spirituală a umanităţii. Haideţi să încercăm să nu ne mai lăsăm afectaţi de problemele materiale şi să dăm o importanţă mai mare dezvoltării personale spirituale.  Numai în acest fel vom reuşi să fim oameni liberi. Libertatea de gandire, de acţiune, de dezvoltare, de a alege, este calea sănătoasă şi ne va asigura o viaţă sănătoasă. Îndepărtaţi din creiere toate gândurile negative, malefice, nu vă mai lăsaţi manipulaţi de zvonuri sau informaţii negative, gândiţi logic şi puneţi  întrebări la care cereţi răspunsuri logice.
Manipularea în masă poate produce panică, care nu este altceva decât ducerea sentimentului de frică la extrem, iar sentimentul de frică poate produce boli psihice foarte grave. “Acela care are CREDINŢĂ cât un bob de muştar, poate muta munţii”. Aveţi deci CREDINŢĂ în Bunul Dumnezeu căci EL nu doreşte moartea nimănui. Cei care vă doresc moarte sunt cei care vă manipulează creierele.
Gândiţi deci pozitiv, benefic, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul vostru, respectaţi VIAŢA sub toate formele ei, respectaţi Planeta Pământ pentru toate condiţiile de viaţă pe care ni le asigură şi DĂRUIŢI  TUTUROR IUBIRE ŞI LUMINĂ.

Articol postat si pe www.entitateaom.ro