duminică, 6 ianuarie 2019

SUNTEM CREATORII PROPRIULUI DESTIN



Cu toții știm că pentru a avea o viață frumoasă trebuie să gândim pozitiv, să dăruim iubire, să manifestăm iubirea. Ne uităm în jurul nostru și vedem oameni de diferite categorii sociale, de diferite profesii. Ne-am întrebat vre-o data de ce există mai multe categorii sociale și de ce nu există doar oameni bogați, sănătoși, veseli, fericiți? Mulți gândesc  că oamenii care au reușit în viață sa-și facă un trai îmbelșugat, au avut parte de ajutor, de noroc etc. Adevărul este că fiecare dintre noi putem avea tot ceea ce ne dorim, în orice moment. Adevărul este că toți putem fi sănătoși, bogați, fericiți, important este doar să ne identificăm cu aceste stări. Sunt oameni care au o boală ”incurabilă”, au acceptat acest lucru,  s-au identificat cu boala și cred că nu pot face nimic pentru a schimba această stare. Pe lângă faptul că ei CRED că nu se mai poate face nimic pentru a vindeca această boală, mai rău este că AFIRMĂ ori de câte ori li se oferă ocazia, că ei sunt foarte bolnavi, parcă pentru a cere milă, compasiune, din partea celor din jurul lor, cu toate că singurul sentiment pe care ar trebui să-l primească de la cei din jur, este cel de IUBIRE. IUBIREA celor din jur il pot ajuta sa se vindece. Mulți oameni se identifică cu o ”zicală”,  greșită de altfel, care spune ca ”mai bine sărac și curat decât bogat și pătat”. De aici provine și ideea greșită că cei bogați au obținut averea lor mai ales prin furt decât pe căi cinstite. Acei oameni care se identifică cu starea de sărăcie, vor fi săraci până își vor schimba imaginea despre ei înșiși. Proverbul ”Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă” ar trebui să-i pună pe mulți pe gânduri.

joi, 12 aprilie 2018

TOȚI SUNTEM UNUL!


TOŢI SUNTEM UNUL ȘI UNUL ESTE TOT CEEA CE ESTE! Sunt convins că aţi mai întâlnit această afirmaţie. Unii aţi înţeles perfect semnificaţia ei, unii mai puţin,  unii deloc, iar unii nici nu v-aţi bătut capul cu ea, cu toate că este foarte important să conştientizăm acest lucru.
Dar să începem mai de departe, de la corpul uman. Corpul uman, aşa cum a fost el conceput şi creat, este extraordinar de complex. Este un microunivers în manifestare. La naștere, fiecare dintre noi suntem 75% apa, după care, pe vreme ce înaintăm în vârstă, procentul de apă scade pana la 50%. În Univers, apa este elementul cel mai întâlnit  sub toate formele.
Indiferent de rasă, albă, neagră, galbenă, roşie, corpul uman este identic din toate punctele de vedere. Excepţiile sunt nesemnificative şi reprezintă anomalii provocate de noi înşine de-a lungul reântrupărilor, anomalii datorate în mare parte problemelor karmice.  Organele interne sunt identice si funcţionează identic,  indiferent de culoarea pielii. Sângele este roşu la toţi, diferenţa constă doar în grupa sangvină şi RH. Cu siguranţă că se poate administra la nevoie sânge de la un om cu pielea neagră la unul cu pielea albă sau galbenă şi invers, la fel  cum se poate face transplanturi de organe de la unii la ceilalţi, dacă există compatibilităţi între ei. Pielea este doar un înveliş a cărei culoare este nesemnificativă. Nu are rost să intrăm în amănunţime cu alcătuirea corpului uman, pentru că este clar că suntem cu toţii la fel din punct de vedere constructiv şi funcţional.
De aici reiese un lucru foarte important şi anume, TOŢI AVEM ACELAŞI CREATOR. Există doar diferenţe fizionomice care ne diferenţiază, dar asta nu ar trebui sa constituie o problemă majoră, şi nici nu constituie, atâta timp cât se casătoresc oameni albi cu negri, galbeni cu albi şi aşa mai departe, deci există metişi, care constructiv sunt identici cu noi. Este foarte important sa conştientizăm că TOŢI SUNTEM LA FEL din punct de vedere „constructiv şi funcţional”. 

marți, 12 decembrie 2017

PIEDICI ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ - 3



Cea mai mare piedică pe care o avem în calea evoluției ca entități de lumină, suntem chiar noi.
Putem da vina pe sistem, pe ”sunt cei care”, pe șefi, prieteni etc. dar adevărul este că nimic nu ar conta și nu ar putea sta în calea evoluției noastre dacă noi ne-am dori cu adevărat acest lucru. La fel de adevărat este că sistemul, societatea în care trăim nu ne ajută în acest sens deloc sau aproape deloc. Ne-am lăsat prinși în acest sistem, în acest cerc, pe care noi l-am creat, și ne este foarte greu să renunțăm la el, tocmai pentru că este creația noastră.
 Ideea este că nici nu ar trebui să facem ”mare lucru”, ar trebui ”doar” să ne schimbăm total modul de comportare față de toți cei din jurul nostru, față de toată Creația, schimbând astfel Lumea în care trăim. O să spuneți că este imposibil, că acest lucru este o utopie. Este adevărat că dacă ne uităm în jurul nostru o să vedem foarte multă ură, invidie, egoism, agresivitate, crime, violuri, tâlhării, războaie. Motivul tuturor, ... banii, bogățiile materiale, puterea dată de pozițiile sociale. Eu vă întreb pe cei care vă luptați zilnic pentru toate acestea : - Merită atât de mult efort, atâta energie pierdută pentru aceste lucruri? Cât de mult timp vă veți bucura de acestea? Știți cu exactitate cât de mult veți trăi să vă bucurați de aceste lucruri efemere? Merită să ucizi pentru bogății materiale de care poate te vei bucura câteva secunde, minute, ore sau zile? Unii veți răspunde că da, alții că nu, alții vă veți abține...Dar să vedem de unde a început  decăderea noastră până am ajuns în situația de acum.

duminică, 19 noiembrie 2017

Învățături Străvechi

Am selectat din cartea "Dyanna Prinţesa Dacă - vol.II ", două fragmente care, cred eu, vor fi de ajutor multora dintre cei care le vor citi. Cartea este plina de învăţături, şi o recomand tuturor celor care caută răspunsuri...
"Viaţa este Inteligenţă Manifestată. Viaţa este conştientă de Ritmul Creaţiei şi de Existenţa Creatorului a Tot Ce ESTE. Energia Vieţii izvorăşte din Iubirea Creatorului. Împlinirea este Energia Iubirii Manifestată. Iubirea este Conectarea Profundă a Fiinţei la Ritmul Creaţiei. Este Ascultarea Ritmului Creaţiei şi Manifestarea Conştientă a Întâiului Sunet.
Tot ce este Iubire este Fericire. Tot ce nu este Iubire este suferinţă. Suferinţa este absenţa Iubirii. Suferinţa vine întotdeauna din interior. Teama, furia, îndoiala, invidia, gelozia, comparaţia, lăcomia, ura, lipsa de dorinţă de a cunoaşte, desconsiderarea propriului Trup, a propriei Minţi, a propriului Suflet şi a propriei Fiinţe, a Vieţii proprii şi a celorlalte Forme de Manifestare ale Vieţii, a Firii Înconjurătoare, judecarea şi uciderea prin trăire interioară, prin gând, prin cuvânt precum şi prin faptă, nemanifestarea Iubirii faţă de Tot Ce ESTE şi desconsiderarea Legilor Creaţiei, sunt Cauzele tuturor suferinţelor. Reintrarea în Ritmul Creaţiei şi Manifestarea Deplină a Iubirii elimină Cauzele producerii suferinţelor, iar efectele acestora încetează. Miracolul Fericirii este fiinţarea în Stare de Conştiinţă Infinită în Iubire.
Fericirea se naşte şi creşte în Inima Ta atunci când încetezi să mai fii un Judecător al Manifestării Creaţiei în Tot Ce ESTE şi în fiecare Fiinţă. Când devii un Observator al Ritmului Creaţiei şi al Manifestării. Al Firii Înconjurătoare.

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Anunt accesare site

Pe această cale vă anunţ că site-ul www.entitateaom.ro se poate accesa.
Aici puteţi găsi pe lângă pagina principală cu articole, paginile:
- Cărţi evoluţie spirituală;
- Filme şi documentare spiritualitate;
- Muzică de relaxare şi meditaţie.
Aceste pagini nu au acelaşi conţinut ca cele ale acestui blog.
În speranţa că fiecare va găsi ceva interesant pe acest site, vă doresc să trăiţi în lumină, iubire, pace şi armonie.

miercuri, 25 octombrie 2017

PIEDICI ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ - 2



În articolul anterior am arătat un „motiv”, o piedică pentru care mulţi dintre noi nu evoluează în ritmul care ar trebui, sau chiar au staţionat din evoluţia lor ca entităţi de lumină şi iubire. Această „piedică” am arătat că este folosirea eronată a descoperirilor ştiinţifice. În acelaşi articol, am evidenţiat şi o „tabără” care acţionează în scopul întârzierii evoluţiei noastre. Sunt convins că veţi întreba cine sunt cei care acţionează pentru stoparea sau întârzierea evoluţiei noastre. Răspunsul este simplu. Sunt cei care folosesc cercetările psihologilor şi parapsihologilor pentru aflarea celor mai sigure metode de manipulare în masă şi de condiţionare psihică. Pe baza acestora, cunoscând foarte bine psihicul uman, cunoscând stimulii audio-vizuali prin care se pot manipula mari mase de oameni, se crează profile psihlogice pentru naţiuni întregi. Din aceste profile psihologice nu lipsesc cuvintele, partidele politice, entităţile statale etc care vor fi asociate ca fiind malefice, răspunzătoare cu tot ceea ce se întâmplă negativ în acea naţiune şi nu numai. Această „tehnică”se numeşte demonizare şi cu ajutorul ei sunt îndepărtaţi oamenii inteligenţi, bine intenţionaţi care ar dori să facă ceva benefic pentru societatea în care trăiesc şi sunt puşi în frunte oamenii corupţi sau coruptibili, uşor de manipulat, care ajung să-şi trădeze şi să-şi vândă foarte uşor ţara şi neamul din care fac parte, doar pentru bani şi poziţii sociale,  şi se reuşeşte manipularea unor mari mase de oameni cu foarte mare uşurinţă.  

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Anunţ

        După cum mulţi dintre voi aţi observat, site-ul www.entitateaom.ro nu mai poate fi accesat. Acest lucru se datorează celor care asigurau serviciul de hosting, si care datorită unor probleme tehnice au şters  site-ul de pe server. Baza de date nu s-a putut recupera astfel încât acum sunt în situaţia de a reface site-ul în totalitate, de la început. Oricum, toate articolele care erau postate pe site, sunt postate şi pe acest blog. Site-ul mai avea în plus o secţiune de "Cărţi recomandate" si avea într-adevăr mai multe link-uri de filme artistice şi documentare cu caracter spiritual decât acest blog. Site-ul este în lucru în acest moment şi voi anunţa aici când va putea fi accesat din nou. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă invit în continuare să citiţi articolele de pe acest blog. Tuturor, va doresc să aveţi o viaţă plină de lumină, iubire, pace şi armonie.

miercuri, 30 noiembrie 2016

PIEDICI ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ



In mai multe postări, am atras atenţia asupra unora dintre piedicile pe care noi toti le avem, mai întâi de conştientizat, apoi de trecut, în drumul nostru spre evoluţie ca entităţi de lumină.  Eu nu pot spune ca sunt un adept al teoriilor conspiraţioniste , dar, am observat că există totuşi cel puţin trei „tabere”  care sunt interesate de evoluţia noastră, a tuturor. Una dintre „tabere” foloseşte toate „armele” pentru a impiedica evoluţia noastră spirituală. Cea mai puternică „armă” şi în acelaşi timp cea mai „ascunsă” este evoluţia ştinţifică. Spun că este cea mai puternică pentru că este folosită în modul cel mai subtil, adică este prezentată ca răul necesar de care nu ne putem lipsi. Problema nu este evoluţia ştiinţifică, pentru că este clar că este necesară, ci modul  în care este folosită, prezentată. Cei care vor să ne ţină pe loc din punct de vedere spiritual vor să ne facă să credem că ştiinţa este singura cale prin care putem evolua ca specie. Din păcate folosim ştiinţa ca să distrugem Planeta Geea, casa noastră. Din păcate folosim ştiinţa ca să creăm arme prin care să distrugem Planeta, să ne omorâm între noi, din păcate folosim ştiinţa ca să „creăm” boli, chimicale, folosim ştiinţa pentru a polua aerul, apele şi pământul, folosim ştiinţa pentru a manipula masele. Cele mai folosite metode de manipulare sunt cele vizuale si cele auditive.

duminică, 17 iulie 2016

VIAŢA SPIRITUALĂ

    

Dacă ar fi să dăm o definiţie pe scurt a spiritualităţii, aceasta ar fi: ansamblul de idei, concepte, sentimente, trăiri, activităţi, ce ţin de viaţa spirituală a unui individ, colectivitate sau naţiune. Mergând însă mai departe, ne întrebăm ce este viaţa spirituală? Răspunsul este foarte simplu; tot ceea ce facem pentru evoluţia sufletului, ca entitate de lumină, reprezintă viaţa spirituală e fiecăruia dintre noi. Viaţa există în toate planurile, pentru că moartea, aşa cum o ştim noi, reprezintă doar dispariţia corpului material, sufletul, spiritul, continuându-şi existenţa în alt plan, cu altă frecvenţă luminică, mult mai mare decât a planului 3D, material, în care ne aflăm noi acum. Coborârea sufletului pentru reântrupare din planurile luminice înalte, durează mai mult sau mai puţin, în funcţie de nivelul evolutiv pe care-l are entitatea care trebuie sa vină la reîntrupare. Dacă trebuie să vină la reîntrupare o entitate foarte evoluată, atunci, aceasta îşi va incepe coborârea din planurile luminice foarte înalte unde se află, chiar cu zeci de ani pământeni înainte de a se reântrupa, şi se va simţi în câmpurile viitoarei mame cu cel puţin 1 an înainte de a se naşte. Astfel, nu putem vorbi de o discontinuitate în viaţa spirituală a unei entităţi. Viaţa spirituală există sub o formă atunci când entitatea este întrupată, şi continuă şi după destruparea acesteia sub altă formă, pentru că vorbim aici de viaţa spiritului, a sufletului, nu a trupului.