vineri, 28 ianuarie 2011

”OMUL SFINȚEȘTE LOCUL”

      Aceasta este o veche zicală românească. Am mai scris în alte postări despre faptul că multe adevăruri sunt ascunse în scrierile vechi românești. Să analizăm această zicală. OMUL SFINȚEȘTE LOCUL. Despre ce OM este vorba și cum poate un OM să sfințească un loc? Unii dintre noi s-ar gândi imediat la preoți, pentru că ei se pot duce oriunde, pot face slujbe de sfințire (sfeștanii) la case, locuri, etc. Aceasta este una din posibilități. Este adevărat, preoții, prin harul dăruit de Bunul Dumnezeu și numai cu ajutorul LUI pot face astfel de slujbe de sfințire. Bătrânii noștri, totuși, nu au spus, PREOȚII SFINȚESC LOCUL, ci OMUL.
     Asta înseamnă că fiecare din noi putem sfinți locurile prin care trecem, în care locuim etc.Cum am putea face noi acest lucru? Este simplu, prin tot ceea ce facem, prin comportamentul nostru față de toate sistemele vii care ne înconjoară.
    Un lucru foarte important de știut, este că toate sistemele vii, în trecerea lor pe acest Pământ lasă o ”urmă”, care poate fi ”citită” după foarte multă vreme. Oamenii, își lasă în fiecare moment ”amprenta” peste tot în jurul lor. Nu vorbim aici despre amprentele fizice lasăte de degete, aici vorbim despre ”amprentele” energetice” pe care oamenii le lasă inconștient peste tot unde merg. Aceste amprente energetice sunt cartea de vizită ”energetică” a oricărui om. Acesta este de fapt subânțelesul zicalei de mai sus. O astfel de amprentă, poate fi benefică, sau poate fi malefică, asta în funcție de modul  de acțiune al acelui om în acel loc, la acel moment. Spre deosebire de energia gândurilor, care nu poate fi distrusă, o amprentă malefică, poate fi distrusă de o entitate benefică, care acționează conform LEGILOR DIVINE. Orice lucru, orice loc poate fi amprentat, benefic sau malefic. De exemplu, BANII. Banii, ”poartă” cu ei amprentele zecilor, sutelor, miilor de oameni prin mâinile cărora au trecut. De asemenea, banii sunt și purtători de microbi. Banii care au fost obținuți prin înșelăciune, furt, crime, în general fapte malefice, poartă cu ei amprentele malefice ale celor care au acționat astfel. De asemenea, banii care sunt dați obligatoriu de oameni către bănci, farmacii etc. sunt amprentați negativ, malefic, ei preluând durerile, suferințele acelora care i-au dat. Însă nu numai banii sunt purtători de amprente malefice ci și lucrurile, hainele, în general toate obiectele. Multă lume cumpără lucruri de la second hand, pentru că sunt mai ieftine, însă nimeni nu știe de unde și de la cine provin acele lucruri. Multă lume cumpără antichități, pentru că au o valoare foarte mare, dar niciunul dintre aceștia nu știu de unde provine acel lucru, câți proprietari au avut, prin ce case au stat și ce fapte s-au întâmplat în acele case.... sau ce fel de oameni au fost aceia care le-au avut în posesie. Fiecare din aceste lucruri, sunt ”impregnate” cu amprentele energetice din toate locurile prin care au trecut de către toți oamenii care le-au atins sau, în preajma cărora s-a acționat în vre-un fel (benefic sau malefic). Un lucru, o zonă, poate fi amprentată prin gânduri, vorbe, fapte, de către oamenii care locuiesc sau trec prin acea zonă sau care intră astfel în contact cu acel obiect. Deci, o amprentă energetică poate fi ”lăsată” pe un lucru sau într-o zonă, prin gândurile, vorbele sau faptele noastre. Cum credeți că sunt amprentate zonele, locurile în care s-au dat bătălii în trecut, în care au murit foarte mulți oameni? Cum credeți că sunt amprentate locurile sau zonele în care s-au petrecut crime? Cum credeți că sunt amprentate casele, apartamentele sau locurile unde a avut loc o sinucidere? Cum credeți că cunt amprentate spitalele, barurile, cazinourile, casele de amanet, locurile unde au avut loc accidente de circulație, de aviație etc? Toate aceste locuri și multe altele, sunt amprentate malefic, conțin toată durerea, toată suferința celor care au trecut sau care au murit acolo. Un obiect pe care-l cumpărăm dintr-o casă de amanet va fi amprentat malefic pentru că acel obiect nu a fost lăsat acolo cu toată inima, din tot sufletul. Cel care l-a lăsat acolo a fost obligat să facă acest lucru, deci i-a părut foarte rău că a trebuit să se despartă de el.
     Sunt zone unde mergeți și vă simțiți foarte bine, vă relaxați și sunt zone unde vă simțiți foarte rău, vă apucă deodată durerea de cap sau aveți o stare de agitație, nervozitate inexplicabilă, sau stări de vomă etc. Mulți oameni nu-și explică faptul că într-un loc nu se simt în largul lor, sau în apropierea anumitor persoane nu se simt bine. Răspunsul este că energia acelui loc sau emanată de acea persoană nu este compatibilă cu energia voastră. Dacă sunteți oameni care acționați preponderent benefic, aveți un suflet bun, sunteți pozitiviști, cu credință în DUMNEZEU, nu vă veți simți confortabil într-un loc amprentat malefic sau în preajma oamenilor malefici și invers, adică oamenii care acționează malefic nu se vor simți bine în locurile amprentate benefic sau chiar sfinte și vor pleca de acolo, de asemenea nu se vor simti bine în preajma oamenilor care emană energii benefice.
    Astfel, OMUL SFINȚEȘTE LOCUL, în care stă, unde lucrează, prin care trece și acest lucru îl face conștient sau inconștient, prin modul lui de gândire, prin vorbele pe care le adresează acelor locuri, prin faptele pe care le face ăn acele locuri. Când un OM spune despre un loc că ”este minunat” sau îi atribuie un superlativ, îi dăruiește acelui loc energie benefică. Un OM SFINȚEȘTE UN LOC prin faptele pe care le face. Dacă sunt pozitive, benefice, în slujba vieții, atunci OMUL acela amprentează benefic acel loc deci îl ”sfințește”. Locurile unde se țin slujbe de rugăciune sunt locuri amprentate benefic de către cei care fac acest lucru cu toată credința lor, din tot sufletul. Astfel că acesta este unul din motivele pentru care se spune că ”biserica este casa lui Dumnezeu”, deoarece aici se țin foarte multe slujbe de rugăciune. Și nu mă refer la o anumită biserică, sau la o anumită confesiune religioasă. Nu este important din ce confesiune facem parte, la ce fel de religie aderăm atâta timp cât acea confesiune sau religie ne învață să trăim în PACE cu aproapele nostru, atâta timp cât ne învață să IUBIM VIAȚA în toate formele ei, atâta timp cât ne învață să DĂRUIM IUBIRE, LUMINĂ tuturor, atâta timp cât ne învață să-i ajutăm pe cei din jurul nostru fără să așteptăm vre-o răsplată de la ei. "Casa lui Dumnezeu" poate fi oriunde, dacă ÎL purtaţi pe Dumnezeu în suflete oriunde mergeţi.
    Concluzia, UN OM SFINȚEȘTE UN LOC, prin ceea ce reprezintă acel OM, prin tipul de energie pe care-l emană, prin modul de gândire, de vorbire, de acțiune al acelui OM.
   Un OM pentru care spiritualitatea nu înseamnă foarte mult și pentru care partea materială contează foarte mult, va emite energii de joasă frecvență, energii grosiere, pentru că este legat de partea materială, grosieră, în care trăiește.
   Un OM care IUBEȘTE tot ceea ce însemnă CREAȚIE DIVINĂ, care este atras de partea spirituală a existenței sale, care gândește și acționează întotdeauna pozitiv și în conformitate cu LEGILE DIVINE, acest OM, va SFINȚI întotdeauna locurile prin care trece și lucrurile pe care le atinge.
     Aveți grijă, dacă știți că într-un anumit loc s-au întâmplat multe accidente de circulație, de exemplu, acel loc este profund impregnat malefic și trebuie să conduceți cu multă grijă, pentru că energiile malefice, atrag alte energii malefice, care se amplifică.
     Pentru a curăța locurile și lucrurile de energii malefice, trebuiesc facute rugăciuni de iertare pentru entitățile care au suferit în acele locuri iar pentru lucrurile pe care le cumpărați de la second hand, cel mai simplu lucru este, ca după ce le spălați, să le puneți împreună pe toate, să puneți palmele pe ele și să spuneți rugăciunea ”TATĂL NOSTRU”, măcar o dată, rugând în acelaşi timp Divinitatea să cureţe acele lucruri de tot ce au malefic pe ele, şi conştientizaţi că acest lucru CHIAR "SE ÎNTÂMPLĂ".
    Acestea sunt cele mai la îndemână lucruri pe care le putem face pentru a curăța lucrurile și locurile de ”amprente” malefice.
     Vom vorbi în postările viitoare și despre puterea rugăciunii.
      Până atunci, nu uitați INDIFERENT DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL VOSTRU, GÂNDIȚI ȘI ACȚIONAȚI ÎNTOTDEAUNA POZITIV ȘI DĂRUȚI IUBIRE ȘI LUMINĂ TUTUROR.

marți, 25 ianuarie 2011

ATACURILE ENERGETICE


Despre atacurile energetice s-au scris foarte multe articole, cărţi etc. Ceea ce vă voi scrie, nu ştiu dacă seamănă cu ceva ce aţi mai citit pentru că eu nu am citit nici o carte despre acest subiect.
În viziunea mea, un atac energetic este produsul dintre o formă de energie subtilă (gând, sentiment) şi puterea de a concentra această energie într-o anumită formă, de către cel care o emite şi capacitatea de direcţionare a  acesteia către o „ţintă”, care poate fi orice tip de formă de viaţă.
Nu numai oamenii pot fi sau sunt atacaţi energetic ci tot ceea ce însemnă sistem viu, (minerale, vegetale, animale şi oamenii), dar, numai oamenii pot ataca orice sistem viu, pentru că numai omul posedă conştiinţă, sau ca să nu jignesc vre-un regn, pentru că sunt mamifere care pe scara evoluţiei sunt foarte elevate la nivelul regnului lor, pot exista unele mamifere cu o scânteie de conştiinţă, dar care nu le dă posibilitatea să conştientizeze încă ceea ce sunt.
Sunt două tipuri de atacuri energetice pe care oamenii le fac.
1. Atacul energetic involuntar  - omul nu conştientizează că acţiunea lui reprezintă un atac energetic asupra unui sistem viu;
2. Atacul energetic voluntar  - omul conştientizează acţiunea pe care o face, asupra cui o face şi efectele pe care le generează acţiunea sa.
Din primul caz fac parte oamenii care sunt „înzestraţi” de la naştere cu o putere de concentrare foarte mare a energiilor subtile şi nu conştientizează acest lucru şi  produc efecte în planul fizic fără să îşi dea seama. Ex. – deochiul.  Aceşti oameni, pot produce efecte şi asupra plantelor (ori se usucă, daca energia subtilă emisă este malefică, ori se prinde orice floare pe care o plantează indiferent unde, dacă energia subtilă emisă este benefică).
Cazul al doilea este mai special, pentru că aici găsim oameni care sunt pregătiţi, au cunoştinţe despre energiile subtile, despre modul de formare, de concentrare şi de transmitere a acestora şi pot produce în mod voliţional efectele pe care le doresc.
Şi aici găsim două tipuri de oameni. Cei care folosesc aceste energii subtile şi execută atacuri energetice malefice care pot avea efecte asupra „ţintei” începând de la ameţeli, stări de vomă, stări de leşin, diminuarea energiei vitale, stări de somnolenţă şi chiar adormirea „ţintei” şi chiar până la îmbolnăvirea gravă a „ţintei” care-i poate provoca decesul prin diferite forme, (accident cerebral, infarct etc.) şi cei care folosesc energiile subtile benefice pentru a proteja un sistem viu de atacurile cu energii subtile malefice, sau chiar pentru a anihila energiile malefice şi efectele acestora, fără însă a-l afecta pe atacator.
Cel care execută un atac energetic malefic asupra unui sistem viu, în mod voluntar, TREBUIE SĂ ŞTIE că mai devreme sau mai târziu, efectele acelor energii se vor întoarce la el, dar, amplificate ceea ce înseamnă că efectele asupra lui pot fi devastatoare, putându-i produce decesul instantaneu. „Întotdeauna, ceea ce vom semăna aceea vom culege”, cu menţiunea că, „Atunci când semănăm vânt, vom culege furtună”.
Formele „uşoare” de atacuri energetice involuntare, sunt: vorbele urâte, grosolane, jignirile, (prost, tâmpit etc.), mai „grave” invidia, ura şi voluntare „mai puternice”, blestemele. Am enumerat doar câteva forme de atacuri energetice care sunt la îndemâna oricui.
Bineînţeles că putem să ne protejăm de efectele oricărui tip de atac energetic, indiferent că acesta este făcut voluntar sau involuntar.
Modalităţile prin care ne putem proteja, sunt: în primul rând trebuie să gândim întotdeauna pozitiv, pentru a atrage în biocâmpurile noastre numai energii pozitive. Atunci când ne vin în minte gânduri care conţin energii malefice la adresa cuiva, trebuie să le anihilăm prin a trimite imediat multă iubire şi lumină către acel sistem viu.
Apoi, întotdeauna, înainte de a ne culca, trebuie sa rostim măcar o dată rugăciunea „Tatăl nostru”, cu specificaţia că, de exemplu eu am înlocuit „Şi nu ne duce pe noi în ispită” cu „Şi nu ne lăsa pe noi duşi în ispită”, pentru că eu cred că Bunul Dumnezeu nu ne ispiteşte pe noi ci ispitele vin din alte părţi, dar fiecare este liber să o spună cum doreşte, trebuie să mulţumim Divinităţii pentru tot ceea ce avem şi pentru că suntem sănătoşi, trebuie să ne rugăm pentru duşmanii noştri şi apoi trebuie sa mulţumim Divinităţii pentru părinţii pe care-i avem şi pentru sănătatea lor, sau dacă nu-i mai avem, să ne rugăm pentru iertarea păcatelor lor. Trebuie să ne culcăm cu gândul că inspirăm Lumina şi Iubirea Divină şi o dăruim tuturor entităţilor care ne înconjoară şi că în jurul nostru nu există decât Iubirea şi Lumina Divină cu care ne „îmbrăcăm”.
Dimineaţa, când ne trezim, trebuie să mulţumim Divinităţii pentru că ne-a mai dat încă o dată ocazia să trăim o nouă zi minunată, să ne ajute să facem numai fapte bune, iar înainte de a pleca din casă, să spunem un „Tatăl nostru” şi să ne imaginăm sub o cupolă de Lumină Divină, într-o „bulă, cochilie” de Lumină Divină, fiecare îşi alege forma pe care o doreşte, important este să fie formată din Lumina Divină, căreia „îi dăm misiunea” de a ne păzi, de a respinge orice tip de energie malefică care ar fi îndreptată către noi cu voie sau fără voie. Astfel, cu Credinţa în suflet, putem pleca zâmbind şi plini de energie unde avem treabă.
ATENŢIE! Pe timpul zilei, trebuie să ne menţinem aceiaşi stare şi cel mai important lucru, NU TREBUIE SA GENERĂM ENERGII NEGATIVE ŞI NU TREBUIE SĂ REZONĂM LA ENERGII NEGATIVE.
Ştiu că mai sunt multe de spus despre acest subiect, dar eu consider că cel mai important lucru este să ştim cum să ne protejăm de astfel de atacuri, cum putem să le prevenim şi nu cum le execută cei care o fac voluntar.
Să fiţi siguri că dacă CREDINŢA voastră ÎN DIVINITATE este fermă, dacă GÂNDIŢI ÎNTOTDEAUNA POZITIV ŞI NU REZONAŢI LA INFORMAŢIILE ŞI ENERGIILE NEGATIVE DIN JURUL VOSTRU, dacă VEŢI TRIMITE TUTUROR LUMINĂ ŞI IUBIRE, atunci NICI UN FEL DE ENERGIE MALEFICĂ NU VĂ VA PUTEA AFECTA.
Ţineţi minte că ENERGIA IUBIRII TOPEŞTE ORICE TIP DE ENERGIE MALEFICĂ, IAR LUMINA DIVINĂ O DEZINTEGREAZĂ DEFINITIV, ÎN TOTALITATE ŞI PENTRU TOTDEAUNA.
DĂRUIŢI TUTUROR SISTEMELOR VII ŞI PLANETEI PĂMÂNT IUBIRE ŞI LUMINĂ ŞI VEŢI PRIMI CEEA CE AŢI DĂRUIT!

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Sentimentul de FRICA


Mai  intai va voi prezenta parerea oamenilor de stiinta, neuro-biologi, pentru ca este important de stiut cum se naste acest sentiment din punct de vedere stiintific.
"Oamenii de stiinta au reusit sa demonstreze in premiera cu exactitate cum apare sentimentul primitiv si instinctiv de frica. Aceasta emotie foarte puternica a fost localizata intr-o zona raionala a creierului denumita zona “creierului mammalian” (este vorba de activitatea celulelor cortextului cerebral, in ariile de asociatie ale lobului frontal temporal si parietal in hipocamp si nucleul amigdalian, o arie corticala situata in zona mediana a lobilor temporali). Anterior, neuro-biologii au demonstrat ca lobul temporal este centrul de coordonare fundamental pentru reactiile de teama.
De altfel, se stie ca creierul uman, alcatuit din peste 10.000 milioane de neuroni microscopici sau celule nervoase, este centrul sentimentelor, emotiilor si dorintelor. Iar frica, un sentiment care functioneaza pe principiul pavlovian, este considerat un sistem defensiv care inglobeaza o multitudine de fobii, care pot evolua spre diverse tulburari anxioase, inclusiv tulburarea de stres post-traumatic. Frica este deseori asociata cu un sentiment de lipsa de control a situatiei.
Teama si aversiunea sunt doua reactii care apar de regula in acelasi mod, prin procesul de invatare sau de reflex conditionat. Explicatia consta in faptul ca sunt doua tipuri de reactii care se invata extrem de rapid din cauza ca sunt extrem de necesare suptavietuirii, cum ar fi evitarea unor locuri periculoase sau a mancarurilor toxice”. In general, oamenii sufera de diverse fobii din cauza unor experiente traumatizante din trecut sau doar din imaginatie (frica de sarpe sau de a merge pe o alee intunecata). Insa aceste fobii pot declansa anumite boli psihice greu de tratat, cum ar fi tulburarile anxioase, care pot fi tratate doar prin expuneri graduale la factorul de pericol care le-a declansat.
Conform specialistilor, frica este o reactie la o primejdie reala care poate duce la fobii, iar  anxietatea reprezinta anticiparea unei primejdii iminente sau presupuse. Exista categorii de “frici” care pot fi catalogate drept universale, ele regasindu-se in toate epocile si la toate culturile, la majoritatea indivizilor. Frica se poate invata in trei moduri: experienta traumatizanta unica (accidentul de masina); experiente stresante repetate (mai multe zboruri cu avionul ceva mai agitate fara sa se fi petrecut o catastrofa) si efectul retroactiv.
Exista o serie de manifestari fizice ce insotesc senzatia de frica: accelerarea batailor inimii sau palpitatii; cresterea frecventei respiratiilor sau senzatia de disconfort toracic; transpiratii; greata sau disconfort abdominal; senzatia pierderii echilibrului, ameteli, vertij; tensiune musculara; parestezii (intepaturi) ale membrelor."
Cam aceasta este parerea cercetatorilor neuro-biologi care au facut un studiu amanuntit si de lunga durata asupra acestui tip de sentiment.
Delimitarea cu exactitate a zonei din creier care este responsabila de producerea acestui sentiment reprezinta un ajutor foarte important pentru neurologi, deoarece pot trata multiple boli care reprezinta cauza principala a bolilor respective. 
In acelasi timp insa, de-a lungul timpului, s-au facut si experiente pentru a afla ce tipuri de SUBSTANTE, FRECVENTE ALE SUNETELOR, SPECTRELOR LUMINII, CULORILOR, INTENSITATILE ACESTORA pot induce acest sentiment de frica. De ce? Simplu. In scopul MANIPULARII multimilor. Bineinteles ca acest sentiment se poate provoca si prin imagini, holograme, cuvinte cheie, etc. Uitati-va numai ce efecte produce frica de a fi concediat, de a ramane fara loc de munca... Alt exemplu, amintiti-va anul trecut de mediatizarea virusului AH1N1, care am observat ca a inceput sa fie mediatizat si anul acesta. In ce scop? Oare numai pentru informarea oamenilor?
Dar sa lasam acest tip de abordare a acestei teme pentru ca exemplele de manipulare a multimii prin frica sunt extraordinar de multe.
De fapt, frica sau sentimentul de nesiguranta apare atunci cand omul trece totul prin filtrul constiintei si se gandeste la viitor. De multe ori v-am spus si daca trebuie, voi repeta, NOI TRAIM AICI SI ACUM. Aceasta insemnand timpul prezent. Pentru ce va este frica de viitor, FRICA, este unul din cele mai distructive si malefice tipuri de energii negative, Nu numai ca ne poate imbolnavi psihic, dar, acest sentiment "se hraneste" cu energia noastra vitala, obosindu-ne, epuizandu-ne fizic si psihic. El apare atunci cand, noi "raspundem" sau REZONAM la tipurile de informatii negative cu care suntem "bombardati" prin diferite metode. Din acest motiv am tinut sa va fac sa intelegeti ce inseamna a REZONA pe frecventa unui anumit tip de energie. Trebuie sa va perfectionati sistemul de aparare impotriva diferitilor stimuli care v-ar putea induce sentimentul de frica. La ora actuala mass-media reprezinta principalul "izvor" de stimuli negativi la care foarte multi oameni raspund. de exemplu: auzim la televizor "- peste doua zile uleiul si zaharul se vor scumpi cu 15%". Ce fac majoritatea oamenilor, evident, cumpara foarte mult ulei si zahar, chiar daca nu au nevoie. Si asta este un exemplu minor. De ce oare oamenii nu stau nepasatori la auzul acestor tipuri de informatii? Simplu, pentru ca nu stiu ca CEL MAI IMPORTANT MOMENT ESTE MOMENTUL " ACUM". Ei se duc repede si cumpara uleiul si zaharul de care nu ar avea nevoie, dar nu sunt constienti ca viata lor se poate sfarsi in urmatorul moment. Obisnuiti-va sa traiti in PREZENT si puneti-va toate grijile VIITORULUI in "PALMA CREATORULUI SUPREM" 
Cei mai "fericiti" oameni sunt cei simpli, care stiu ca nu au ce pierde, pentru ca stiu ca cel mai important pe lume este VIATA sub toate aspectele si formele ei.. Stramosii nostri nu traiau in palate, vile si nu aveau nevoie de cele mai scumpe si luxoase masini, iahturi sau avioane pentru a se deplasa. Este adevarat, din acest punct de vedere, oamenii au evoluat enorm. Raportat insa la nivelul de elevare spirituala, omenirea a involuat enorm. Cei mai nefericiti oameni sunt cei care au averi imense. Daca nu credeti, intrebati-i!! De ce? Pentru ca lor le este FRICA sa nu-si piarda toata averea si chiar viata, datorita unei catastrofe naturale. Cel ce stie ca viata este cel mai important DAR pe care l-a primit de la DUMNEZEU, nu are pentru ce sa-i fie frica, daca o respecta o iubeste si o apara indiferent de forma ei. 
Amintiti-va atunci cand, din intamplare sau nu, auziti un zvon, o informatie negativa preconizata a se intampla intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, ca NOI TRAIM IN PREZENT si NU INTRATI IN REZONANTA cu informatia respectiva. Informatiile, intamplarile negative au o frecventa de vibratie foarte scazuta. Nu va "acordati" frecventa de vibratie a corpului pe frecvente de acest tip, deoarece acestea dau nastere la o multitudine de efecte negative asupra voastra. Frica poate induce un sentiment si mai distructiv, SENTIMENTUL DE PANICA despre care vom vorbi in alt articol. Siguranta absoluta a zilei de maine o puteti avea doar daca spuneti "-Las grijile zilei de maine in voia BUNULUI DUMNEZEU" Fiti siguri ca nu vi se va intampla nimic negativ. Cand sunteti pusi in postura de a alege sa faceti sau nu o schimbare majora in viata voastra, cand trebuie sa luati o decizie importanta intr-o perioada scurta de timp, de cateva zile, si nu stiti care ar fi cea mai buna alegere, cereti ajutorul CREATORULUI  si spuneti, "- BUNULE DUMNEZEU, FACA-SE VOIA TA"  si fiti siguri ca rezolvarea problemei va veni cum si cand nu va asteptati. 
Numai celor care nu au CREDINTA le este frica. Unui OM bun, cinstit, drept, harnic, cu CREDINTA IN DUMNEZEU, nu-i va fi frica niciodata ne nimeni si de nimic.
Ridicati-va in orice moment frecventa vibrationala proprie, nu intrati in rezonanta cu energiile negative, indiferent de tipul lor, daruiti IUBIRE si LUMINA tuturor, respectati VIATA  in toate formele ei, respectati PLANETA pe care traiti pentru ca aerul, apa si hrana, EA vi le ofera si nu veti sti ce este frica.
Asadar, INDIFERENT DE CEEA CE SE INTAMPLA IN JURUL VOSTRU, GANDITI SI ACTIONATI INTOTDEAUNA POZITIV, si nu uitati CEEA CE VETI DARUI, ACEEA VETI PRIMI!!


Elevarea Spirituala - Cresterea frecventei de vibratie proprie


După ce am aflat şi am CONŞTIENTIZAT tot ceea ce ne poate coborî frecvenţa de vibraţie a organismului, ceea ce ne întârzie elevarea spirituală, să încercăm să descoperim ceea ce ne poate creşte vibraţia organismului, ajutându-ne astfel să elevăm.
Bineînţeles, toate cele descrise în articolul trecut ca fiind negative, malefice, de data aceasta schimbându-le polaritatea. În altă ordine de idei, TREBUIE sa GÂNDIM POZITIV, BENEFIC, TREBUIE SĂ ROSTIM CEEA CE GANDIM BENEFIC ŞI NU TREBUIE să introducem în limbajul nostru nici o expresie sau cuvânt care este încărcat cu energie negativă sau se poate interpreta astfel, TREBUIE să acţionăm în conformitate cu gândurile noastre benefice, adică SĂ FACEM FAPTE BUNE.
Toate acestea, le putem face, în primul rând tratând cu RESPECT TOT CEEA CE ÎNSEMNĂ CREAŢIE DIVINĂ, adică toate sistemele vii, mineralele, vegetalele, animalele şi oamenii. Mulţi dintre noi, dispreţuiesc natura, aruncând fel şi fel de resturi, gunoaie, sau, mai rău, substanţe toxice, radioactive, deosebit de periculoase pentru toate sistemele vii, nu numai pentru om, cu toate ca NATURA ne asigură aerul, apa si hrana zilnică. După cum observaţi cu toţii, NATURA ne dă SEMNE că am întrecut măsura şi nu ne mai rabdă acţiunile noastre îndreptate împotriva vieţii. Să nu credeţi că „se întâmplă” să fie furtuni, cutremure, uragane, inundaţii, erupţii ale vulcanilor care până acum au „dormit” sute de ani. Nimic nu este ÎNTÂMPLĂTOR. Totul are un sens, un scop.
Sunt foarte mulţi oameni care ucid animalele din plăcere sau pentru că le aduc bani foarte mulţi. Oamenii, prin acţiunile lor nesăbuite au distrus ecosisteme întregi, punând în pericol existenţa a foarte multe specii de animale, mamifere, etc.
TREBUIE să înţelegem că PLANETA PĂMÂNT ESTE O ENTITATE VIE şi trebuie să o tratăm şi să o respectăm ca atare. Ce s-ar întâmpla cu noi, dacă pentru numai câteva secunde Planeta s-ar opri din rotaţia ei în jurul Soarelui şi din rotaţia în jurul propriei axe, sau şi-ar încetini viteza la jumătate? Mulţi vor spune, „- acest lucru este imposibil”. Oare? Ce anume, sau cine produce cele două tipuri de rotaţii? Planeta Pământ, celelalte planete, Soarele, Luna, Galaxiile, Universul în care trăim, sunt toate PERPETUUM MOBILE? Nu ştiu cât ne va mai răbda Pământul acţiunile noastre distructive. Sigur, nu mult timp, pentru că, deja, Planeta Pământ şi-a crescut nivelul vibraţional, actualmente fiind de 12 cicli/secundă şi creşte în continuare. Motivul este simplu. Pământul ne obligă să ne schimbăm atitudinea faţă de toate sistemele vii pe care le susţine. Noi, putem alege să facem acest lucru şi în acest caz vom eleva împreună cu planeta, sau putem alege să ne păstrăm aceiaşi atitudine distructivă ca şi până acum, caz în care ne vom elimina singuri din sistemul viu.
Pentru a eleva, trebuie să ne schimbăm atitudinea, modul de gândire, de acţiune, de exprimare, sentimentele, tot ceea ce produce energii negative, malefice. Trebuie să DĂRUIM TUTUROR IUBIRE.  IUBIREA, acest sentiment DIVIN, este CALEA către ELEVARE. Nu mă refer la iubirea trupească ci la SENTIMENTUL IUBIRE pe care-l simţim în adâncul sufletului nostru, faţă de tot ceea ce ne înconjoară. Acestui sentiment nobil, nu-i poate rezista nimic malefic. ENERGIILE IUBIRII ARD ORICE ENERGIE MALEFICĂ. Atunci când cineva îndreptă către voi energii negative prin gânduri, cuvinte, fapte…etc. IUBIŢI-L ŞI „ÎMBRĂCAŢI-VĂ” ÎN LUMINA DIVINĂ. Acesta este „scutul”, „protecţia” împotriva oricărui atac energetic care ar putea fi îndreptat către oricare dintre voi. Vom vorbi şi despre atacurile energetice în alte articole.
  Sunt conştient că această schimbare ar trebui să se producă în conştiinţele tuturor oamenilor acestei Planete, pentru a avea un efect deosebit de benefic, dar, noi, ca naţiune, dacă ne vom schimba, putem produce un val de energie benefică care ar ajuta la schimbarea tuturor. Şi asta este destul de dificil, pentru că, după cum am mai scris, fiecare om este unic în felul lui şi fiecare are nivelul lui de elevare spirituală, iar MATERIALISMUL zilelor noastre distruge încet dar sigur partea spirituală din noi, transformându-ne în sclavii tehnologiei. Ce s-ar întâmpla daca Soarele ar erupe foarte puternic şi ar trimite către Pământ energii atât de puternice încât ar arde tot ceea ce însemnă tehnologie şi ar dispare posibilitatea folosirii curentului electric? Eu nu vreau să mă gândesc la posibilitatea producerii acestui lucru, dar vă las pe voi să răspundeţi ce aţi face în această situaţie?
DĂRUIŢI IUBIRE şi o veţi primi înapoi, TRIMITEŢI LUMINĂ PESTE TOT şi veţi fi înconjuraţi de LUMINĂ, nu judecaţi acţiunile nimănui şi nu veţi fi judecat de alţii, MULŢUMIŢII BUNULUI DUMNEZEU, pentru tot ceea ce aveţi şi pentru că vă treziţi în fiecare dimineaţă sănătoşi şi nu vă doriţi bogăţii şi avere. Toate acestea sunt trecătoare ca şi frumuseţea trupească. Când vine vremea să „PLECĂM” luăm cu noi doar „zestrea” SUFLETEASCA. Unii dintre voi veţi spune ca veţi lăsa averile copiilor voştri. Eu vă întreb, „- ştiţi sigur câte zile vor trăi copiii voştri ca să se „bucure” de averea lăsată?”. Nu vă mai consumaţi energia, sănătatea şi timpul adunând averi. Toate aceste activităţi sunt încărcate de energii negative. Dacă aveţi averi, obţinute cinstit, prin sudoarea frunţii voastre, fără să fi afectat viaţa altor semeni, fără să fi produs suferinţă altor semeni şi aveţi un suflet nobil, atunci nu vă va deranja dacă veţi dărui şi săracilor din ea.
DĂRUIND VEŢI PRIMI. Nu uitaţi însă, că întotdeauna VEŢI PRIMI NUMAI CEEA CE DĂRUIŢI. Elevarea spirituală o veţi obţine numai dacă veţi sădi IUBIRE, DRAGOSTE, LUMINĂ ÎN SUFLETELE VOASTRE şi nu veţi mai pune pe primul plan dorinţele materiale şi plăcerile trupeşti. SUFLETUL este SCÂNTEIA DIVINĂ care se hrăneşte numai cu IUBIRE ŞI LUMINA DIVINĂ. Atunci când veţi înţelege şi veţi CONŞTIENTIZA acest lucru, atunci se va realiza SCHIMBAREA în interiorul vostru. CÂND se va produce acest lucru? O SĂ ŞTIŢI ATUNCI!!!
Până atunci, nu uitaţi, INDIFERENT DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL VOSTRU, GÂNDIŢI ŞI ACŢIONAŢI ÎNTOTDEAUNA POZITIV!!!

miercuri, 19 ianuarie 2011

Elevarea spirituală - "Calea" către LUMINĂ


Pentru a înţelege cum să ne ridicăm vibraţia proprie sau să elevăm spiritual, trebuie să înţelegem ce anume ne coboară nivelul vibraţiei şi ne duce către involuţie.
În primul rând, polaritatea primei forme de energie pe care o creăm, adică GÂNDUL. Gândurile negative, distructive, malefice, întotdeauna ne vor scădea nivelul vibraţiilor noastre. În funcţie de cât de malefic este acel gând cu atât ne va scădea nivelul vibraţiilor proprii, pentru că una este să gândesc la adresa unui om că este (……o trăsătură negativă în viziunea mea) şi alta este să gândesc şi să planific uciderea unui om. În cazul al doilea frecvenţa de vibraţie a propriului organism va scade foarte mult apropiindu-ne mai mult de demoni. Zicala „ai grijă ce-ţi doreşti că ţi s-ar putea împlini”, este foarte adevărată. Dorinţa este mai întâi  de toate, un gând. Deci, aveţi grijă ce vă doriţi şi mai ales cum gândiţi la adresa a tot ceea ce este viu din jurul vostru. V-am explicat modul de acţiune al legii atracţiei şi al legii acţiunii şi reacţiunii în postările de anul trecut, aşa că nu mă voi repeta.
În al doilea rând, VORBELE noastre ne pot coborî frecvenţa proprie de vibraţie, dacă acestea conţin energii negative, malefice, distructive. Atenţie, nu păcăliţi pe nimeni dacă spuneţi vorbe frumoase unei persoane, animal, plantă, dar de fapt gândurile voastre sunt negative, malefice la adresa acelui sistem viu. Nu puteţi spune „-dar am vorbit frumos cu …..” când de fapt aţi îndreptat o întreagă „artilerie” de gânduri negative către respectivul sistem viu (plante, animale, oameni). Minciuna este o faptă negativă, deci formata din energii negative.
Astfel, am ajuns şi la a treia formă de energie negativă care este FAPTA. Orice faptă care conţine energii negative ne scade frecvenţa proprie de vibraţie. Am scris şi despre această formă de energie şi despre energiile care sunt atrase de către toate cele trei forme de energii negative, în postările trecute.
Acum vă voi spune ceva „nou” poate, pentru unii dintre voi. Frecvenţa proprie de vibraţie scade, inclusiv dacă noi intrăm în rezonanţă cu vorbele,” întâmplările”, faptele negative ale celor din jurul nostru. De exemplu, dacă avem un prieten foarte bun care vine la noi şi ne spune „…..o rudă foarte apropiată are cancer” apoi începe să plângă….. Cum suntem obişnuiţi să reacţionăm? Ce gânduri îndreptăm către prietenul nostru şi către persoana respectivă? Aproape sigur, toţi îi vom privi cu compasiune şi ne va cuprinde un sentiment de tristeţe. Îi vom ajuta în vre-un fel pe cei doi gândind astfel? În nici un caz. Nu vom face decât să amplificăm energiile negative transmise de prietenul nostru. Bineînţeles că nu ne poate bucura o astfel de veste, dar nici nu trebuie să ne întristeze, pentru că tristeţea este o formă de energie negativă. Asta însemnă să nu intri în rezonanţă negativă cu o veste, faptă sau „întâmplare”. Unii dintre voi ar putea spune, „păi cum să reacţionez” altfel? Doar sunt om şi am sentimente…..Da! Toţi avem sentimente. Astfel, am ajuns şi la alta formă de energie. SENTIMENTELE. Sentimentele pot fi, de asemenea, benefice, pozitive sau malefice, negative. Ura, invidia, dorinţa de îmbogăţire prin orice mijloace (avarii), gelozia,…. etc. sunt foarte multe sentimente negative, ne coboară foarte mult frecvenţa proprie de vibraţie. Atenţie!!! FRICA, TEAMA, ANGOASA sub orice formă ar fi şi s-ar manifesta, este un tip aparte de energie negativă, care intră tot la categoria SENTIMENTE. Acest sentiment îl voi analiza separat pentru că este „mai special”, într-o postare viitoare.  Sper că aţi înţeles ce însemnă să intri în rezonanţă cu….. ceva negativ. În termeni ştiinţifici, a rezona cu ceva sau a intra în rezonanţă cu ceva, însemnă a căpăta (a prelua) aceiaşi frecvenţă de rezonanţă cu emiţătorul acelei frecvenţe.  
Deocamdată, mă voi opri aici cu acest articol. Până data viitoare, nu uitaţi, INDIFERENT DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL VOSTRU, GÂNDIŢI POZITIV ÎNTOTDEAUNA!

duminică, 16 ianuarie 2011

Vibraţia şi Elevarea Spirituală

       Vă veţi întreba, poate, ce au în comun cele două aspecte? In primul rand tot ceea ce se află in jurul nostru este vibraţie. Mai concret, mineralele au un nivel vibrational, plantele au alt nivel vibrational, animalele au alt nivel vibraţional, iar fiecare dintre ele, vibreaza pe o frecventa proprie, in functie de nivelul de elevare pe care il au in cadrul regnului din care fac parte. Inclusiv Planeta Pământ are nivelul ei vibraţional, care se numeşte Rezonanta Schumann, după numele celui care a făcut această descoperire, rezonanţă care în ultimii ani a crescut foarte mult, dând naştere la tot felul de schimbări.
        Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann, sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar. Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda. Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cat era odinioara.
        Odata cu creşterea Rezonanţei Schumann, creste şi nivelul vibraţional al oricarei fiinte de pe Terra. De aici si motivul pentru care unii oameni se simt mai “ciudat” in ultima perioada si se vor simti in continuare, deoarece schimbarile care au loc la nivel vibrational afecteza orice sistem viu si în planul fizic.
        TOT CEEA CE ESTE, ESTE VIBRATIA SUPREMA, adică cel mai înalt grad al vibraţiei, vibraţia CREATORULUI TUTUROR.
       Totul se află într-o continuă mişcare şi transformare, totul vibrează sau rezonează pe o anumită frecvenţă.
       Acum, entitatea spirituală din trupurile noastre are nivelul vibraţional, sau frecvenţa vibraţională conformă cu gradul nostru de elevare spirituală. La un moment dat, o entitate umană spirituală, se poate afla în trei ipostaze:
1. se întrupează cu o anumită  frecvenţă vibrationala, iar prin actiunile sale, unele benefice, altele malefice, nu reuşeşte să eleveze în viata respectiva si "pleaca" cu aceiasi frecvenţă vibrationala, adică cu acelaşi grad de elevare spirituală, din acest motiv se spune ca acea entitate si-a pierdut timpul degeaba in acea viata;
2. se întrupează cu o anumită  frecvenţă vibrationala, prin actiunile sale reuseste sa eleveze, adică sa-si ridice frecventa vibrationala si in acest fel, atunci cand "pleaca" se va duce intr-un cer cu o densitate luminică corespunzătoare noului nivel de elevare spirituală;
3. se întrupează cu o anumită  frecvenţă vibrationala iar prin acţiunile sale, dominant malefice îşi va cobori frecvenţa vibrationala, adică acea entitate umană va involua.
       Din acest motiv, fiecare dintre noi este unic. Ne deosebim în mod clar prin acest grad de elevare spirituală. Acest grad de elevare spirituală ne defineşte ca entitate, ne defineşte acţiunile, modul de gândire si de percepţie a realităţii din jurul nostru. Din acest motiv, există oameni geniali, exista oameni benefici, buni, am spune noi, normali, există oameni ai extremelor, care uneori acţionează benefic, iar alteori malefic şi există oameni malefici, care îşi petrec viaţa în trup doar pentru a face rău tuturor celor din jur, inclusiv lui.
        Sunt cazuri, în care o entitate spirituală cu un grad de elevare spirituală foarte mare, acceptă să se întrupeze, doar pentru a ajuta omenirea, prin învăţăturile sale, să eleveze. Este un sacrificiu enorm pentru acea entitate să accepte să „trăiască” într-un trup şi într-un mediu cu o vibraţie mult inferioară ei. De asemenea, există cazuri în care însuşi Creatorul trimite o entitate sau mai multe entităţi cu grade de elevare foarte apropiate de a LUI, aceştia sunt FII de DUMNEZEU, sau după caz, Sfinţi, pentru a ajuta omenirea în perioadele de răscruce. Important este că, periodic, omenirea se bucură de ajutorul Creatorului a cărui Iubire pentru oameni este infinită, prin trimiterea unor entităţi foarte evoluate spiritual.
          La momentul actual, am ajuns în faza în care TREBUIE să evoluăm pentru a ţine ritmul creşterii vibraţiei personale cu cea a Planetei. Dacă nu vom reuşi să CONŞTIENTIZĂM schimbările care au loc în jurul nostru şi necesitatea de a evolua spiritual, atunci ne vom autoelimina.   Ce trebuie să facem pentru a evolua de fiecare dată când ne întrupăm? Vom afla în articolul viitor.Până atunci, nu uitaţi, INDIFERENT DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL VOSTRU, GÂNDIŢI ŞI ACŢIONAŢI POZITIV.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Mihai Eminescu - Ingerul de Lumina al romanilor

Povestea magului calator in stele
                                                 de Mihai Eminescu
"........................................................
În munţi ce puternici din codri s’ardică,
Giganţi cu picioare de stânci de granit,
Cu fruntea trăsnită ei norii despică
Şi vulturii ‘n creeri palate-şi ridică
Ş’uimiţi stau în soare privindu-l ţintit .

Acolo prin ruini, prin stânci grămădite
E peştera neagră zăhastrului mag;
Stejari prăvăliţi peste râuri cumplite
Şi stanuri bătrâne cu muşchi coperite;
Încet se cutremur copacii de fag.

Vuind furtunoasa-i şi straşnică arpă
Trec vânturi şi clatin pădurea de brad,
Prăval pietre mari din culmea cea stearpă,
Aruncă bucăţi cu pomi şi cu iarbă
Ce ‘n urlet în râuri se nărue, cad.

Furtuna la caru-i lungi fulgere ‘nhamă
Şi-i mână cu glasul de tunet adânc,
Vuieşte a vântului arfă de-aramă
Şi vulturu ‘n doliu copiii şi-i chiamă,
Prin nouri cad stele şi ‘n abis se sting.

Şi grindini cu ghiaţa cu ghemuri ca rodii
Se sparg de a stâncelor coaste de fier
Şi ‘n ceruri se ‘ncurcă, auritele zodii
Şi dracii la râuri adun licapodii
Şi iarna mugeşte călare pe ger.

De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită,
De-asupra de lume, de-asupra de nori,
Stă magul; priveşte furtuna pornită:
De-asupra lui soare cu raza iubită,
Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori.

El cartea-şi deschide, la ceruri priveşte
Şi zodii descurcă în lungul lor mers.
E-o carte ce nimeni în veci n’o citeşte
Cu semnele strâmbe întoarse – arabeşte :
Sunt legile ‘n semne din ăst univers.

Cu barba lui albă de vânt răscolită,
Aruncă pe lume el ochii lui suri
Şi chiue vântul cu – aripa sburlită,
Adună şi sparge o turmă cumplită
De nori ce aleargă trăsnind în păduri.

Prin noaptea bătrână, ursuză, voinică,
Prin nori ce se clatin, se luptă, se sparg,
Feciorul de rege trecea fără frică—
Pe munte luceşte o flacără mică
Cu raze ce taie ‘ntunerecul larg.

În van la picioare-i fug râuri spumate
Şi stâncele rupte în cale-i s’aţin,
Nimic nu-i în stare s’oprească v’odată:
Cu pasul lui sigur prin râuri înnoată,
Se ‘ndreaptă spre ţelul cel mic şi senin.

Stejarii cei rupţi sunt podeţe pe râuri,
Lumine de fulger cărări îi arat’,
Deşi cerul lasă a vântului frâuri
S’asvârle toţi norii de-a muntelui brâuri,
El trece la astrul ce luce curat.

Retras în sală mare de marmură trandafirie,
Încins în strălucitul şi negrul lui talar,
Privirea lui o ‘nalţă pe-a cerului câmpie
Şi cugetul lui sboară în lumi fără hotar.
Şi gând cu gând se ‘mbină în lungă reverie
Şi buzele-i se mişcă c’un zâmbet blând, amar
Şi sufletul îl împlu dorinţi nemărginite
Ca marea de adânce cu valur’le uimite.

Ce sufletu-i doreşte se ‘ntreabă şi nu ştie,
Se uită ‘n stele, ‘n lună, ce ca un vis de-argint
Cu faţa ei cea blondă lungi nourii sfâşie
Şi visuri lungi gândirea i-o ‘mbată şi i-o mint.
Aripa unui înger el simte că-l mângâie
Şi neteda lui frunte o-atinge tremurând —
Şi gâtul ăstui înger ar vrea ca să-l cuprinză,
Cu el să sboare ‘n ţara steloasă şi întinsă.

Spun mite — zice singur — că orice om în lume
Pe-a cerului nemargini el are o blândă stea,
Ce ‘n cartea veciniciei e – unită cu-a lui nume,
Că pentru el s’aprinde lumina ei de nea;
De-aceea ‘ntreb gândirea-mi ca să-mi răspund’ a nume
Din marea cea albastră, care e steaua mea?
E – acel trandafir roşu, ce mut – duios – uimit
Luceşte – un gând de aur de-asupra-mi în zenit?

Un om se naşte — un înger o stea din cer aprinde
Şi pe pământ coboară în corpul lui de lut,
A gândurilor aripi în om el le întinde
Şi pune graiul dulce în pieptul lui cel mut.
O candelă a vieţii, de cer steaua depinde
Şi îmblă scriind soartea a omului născut.
Când moare a lui suflet aripele şi-a ‘ntins
Şi renturnând în ceruri pe drum steaua a stins.

Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă,
De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei drum?
E-o pară aurită de-a firii pom suspinsă
Ce cade scuturată de-a morţii lung samum?
Şi dacă e o lume puternică, întinsă,
De viaţa mea-i legată viaţa unei lumi?
Pe capul meu şi ‘ntoarce destinurile sale
Când mor ea cade stinsă ‘ntr’a caosului vale

De ce de-a mea viaţă o lume e legată,
De ce un înger palid din cer s’a coborât
Ca trupul meu să ‘nvie cu flacăra-i curată,
De ce-un geniu coboară în corpul cel urât,
De ce orice fiinţă din cer e condamnată
O viaţă să petreacă în scutece vârît?
Cine prescrie legea la orice înger blând
Ca ‘n viaţa-i să coboare odată pe pământ?

Şi murii netezi, roşii, de marmură curată
Lumina lunii blânde în sală o resfrâng.
Şi aeru ‘mprejuru-i, lumina-i colorată,
Căci razele se ‘mbină, se turbură, se frâng,
Şi ‘n dulcea atmosferă uimită, purpurată
S’aud glasuri uşoare ca arfe care plâng.
Dar nu-i sunet aievea… ci-a gândurilor sale
Glas tremurat şi dulce îi răspundea cu jale:

Când Dumnezeu crează de geniuri o ceată
Să cerce vrea p’ oricare de-i rău ori de e bun,
Căci nu vrea să mai vadă cum a văzut odată
Că cete rele d’ îngeri la glas nu se supun,
Că cerul îl răscoală cu mintea tulburată
Pân’ ce trăsniţi se prăvăl în caosul străbun;
De-aceea-în om ce naşte, din îngeri ori şi care
Odată ‘n vecinicia-i coboară spre cercare.

Când sună ‘n viaţa lumii a mieze – nopţii oră
Atunci prin ceruri îmblă zâmbind amorul orb,
De îngeri suflete – albe văzându-l se coloră
Şi ochii lor albaştri privirea lui o sorb;
Plecând spre pământ ochii ei timizi se ‘namoră
În pământeşti fiinţe cu fragedul lor corp
Şi prin a lumii vamă cobor bolnavi de-amor
În corpurile de – oameni ce – aştept’ venirea lor.

Dar pân’ ce corpu ‘n lume un înger îl cuprinde,
De-asupra vămii lumii pe luminoase căi
Imperiul lui cel mare o stea în cer aprinde —
Acolo el domneşte, lăsând a lumii văi.
Dar de viaţa-i lumească domnia ‘n cer depinde:
De-i rău, steaua s’aruncă în noaptea celor răi
Şi lumile nestinse pe-a cerului cununi
Imperii sunt întinse a îngerilor buni.

Abia părăsesc unii a domei mari pilastri,
Abia părăsesc cerul şi înfloritu-i cort,
Abia au vreme – a pierde puternicii lor aştri .
Coboară ‘n lume, află amorul lor că-i mort.
Atunci îl iau în braţe şi luminând albaştri
În lumea lor bogată cu lacrimi ei îl port —
Sunt îngeri blânzi şi timizi, aşa nevinovaţi
Încât în astă lume nu trebuesc cercaţi.

A unui înger palid ursita pământească,
Legată e de soarta corpului ce-l aleg.
Atârnă de viaţă domnia lor cerească:
Ce samănă în lume, în stele ei culeg;
Nefericiţi adesea, ce-o soarte ‘mpărătească,
Un om ce-i născut mare în lume îşi aleg;
Un împărat puternic dar înfocat când moare;
O stea urieşască în caos se coboară.

Dar în acest cer mare ce ‘n mii de lumi luceşte
Tu nu ai nici un înger, tu nu ai nici o stea,
Când cartea lumii mare Dumnezeu o citeşte
Se ‘mpiedică la cifra vieţi-ţi făr’ să vrea.
În planu – eternităţii viaţa-ţi greşală este,
De zilele-ţi nu este legat’o lume-a ta.
Genii beau vinu – uitării , când se cobor din ceruri;
Deschise-ţi-s, nebându-l, a lumilor misteruri.

Greşeli de astea ‘n lume se ‘ntâmplă adesea multe
Şi ‘ncurcă-a veciniciei mult înţeleptul plan.
Găseşti în lume oameni cu minţile oculte
Cari cunosc a lumii gândire de titan;
Să ştii însă, că, oamenii în veci nu vor s’asculte
Şi ‘n basme au un nume: li zice năsdrăvan.
La gânduri uriaşe a lor minte asudă,
Da oamenii-i înconjor şi nu vor să-i audă.

Deşi rari şi puţini-s, lumea nu va să-i vază,
Viaţa lor e luptă, când mor se duc neplânşi.
Ei n’au avut la leagăn un blând înger de pază
Şi-a lor ochi de durere sunt turbure, şi stinşi;
Dară deşi blânzi îngeri îşi varsă a lor raze
În sufletul lor, totuşi ei mari îs şi distinşi,
Căci Dumnezeu în lume le ţine loc de tată
Şi pune pe-a lor frunte gândirea lui bogată.

Dar—e un înger palid cu lungi aripi şi negre,
În aste firi măreţe în veci e ‘namorat .
Păcat numai c’amoru-i stinge sisteme ‘ntegre,
Întorsu lui omoară p’ oricine l-a-ascultat,
Seducător trimite plăcerile – alegre
Şi de asculţi cântarea-i geniu-ţi e sfărmat.
A celor trecătoare în mâna lui e soarte,
Frumosu-i ca nealţii şi numele-i e: Moarte !

De-aceea să n’asculţi tu sublima lui cântare
Căci morţi-s pe vecie acei ce o ascult,
În fiecare secol un alt amant el are
Şi cel care-l iubeşte rămâne ‘n veci ocult.
Ascultă glasu-mi rece: eu sunt un seraf mare.
De Domnul eu trimisu-s, căci te iubeşte mult,
Să scap a ta fiinţă de caosu-i imens —
Eu în glasul gândiri-ţi am pus acesta sens.

Că dincolo de groapă imperiu n’ai o lume,
De asta ţie n’are de ce să-ţi pară rău;
A geniului imperiu : gândirea lui — anume;
A sufletului spaţiu e însuşi el. Ca grâu
Vei sămăna în ceruri a gândurilor sume
Şi – atunci realizate vor fi, vor sta mereu.
Că ‘n lumea din afară tu nu ai moştenire,
A pus în tine Domnul nemargini de gândire.

În aste mari nemargini unde gândiri ca stele
Lin înfloresc, miriade s’amestecă, contrag;
Zidite ‘n dome mândre, de cugetări castele
Se darmă la suflarea-ţi şi ‘n taină se desfac
Sau la dorinţa-ţi numai se mişcă ca mărgele
Şi sun’ cântări, ce vibră — se ‘ntunecă şi tac;
Astă nemărginire de gând ce-i pusă ‘n tine
O lume e în lume şi în vecie ţine.

Când mintea va cuprinde viaţa ta lumească,
Când corpul tău cădea-va de vreme risipit,
Vei coborî tu singur în viaţa-ţi sufletească
Şi vei dura în spaţiu-i stelos nemărginit;
Cum Dumnezeu cuprinde cu viaţa lui cerească
Lumi, stele, timp şi spaţiu ş’ atomul nezărit,
Cum toate-s el şi dânsul în toate e cuprins
Astfel tu vei fi mare ca gândul tău întins.

De – astă viaţă mândră de vrei să ai o ştire
Gândeşte num’ atuncea la visuri şi la somn,
Ca mort e corpul rece în noapte, nesimţire,
Pe creaţiuni bogate sufletul este domn;
În ocean de stele, prin sori, nemărginire,
El îmblă, risipeşte gândirile prin somn;
Deşi nu sunt aevea aceste lumi solare
El tot le vede, simte, le – aude şi le are.

Când omul risipitu-i, un lut fără suflare,
Sufletul în afară rămâne surd şi orb:
Un cântec fără arpă, o rază fără soare,
Un murmur fără ape, e suflet fără corp,
Dar înăuntru-i este o lume ‘ntinsă mare,
Aevea-i pentru dânsul. Cum picături ce sorb
Toate razele lumii într’un grăunte – uimit ,
În el îs toate, dânsul e ‘n toate ce-a gândit,

Seraful îşi sfârşise vibrata – cugetare ,
Gândirea tace – asemeni în fiul de ‘mpărat,
Şi galbenă ca ghiaţa ruptă din nori răsare
Luna şi trece moartă pe cortu’ nnourat
Şi cerul nori gândeşte, nori mari de răsbunare
Ce vor să biciuiască pământul răsculat
Şi noaptea – înşiră ceasuri pe firu-i incolor
Ca râul care-şi mână trecutu ‘n viitor.

Deodată vede că nori se despică
În două şi cale îi fac printre ei.
Ajunsu-i în culme, sub dânsul o clică
De vânturi s’alungă prin nouri şi-şi strică
Aripa de stânce, se clatin’ în văi.

Sub el vijelia cea neagră, turbată,
Cu caii de fulger cutreer’ nebuni
Şi bate în vânturi, pe nori răsturnată,
Ea stâncile ‘ndoaie şi grindină fată,
Amestecă lumea, frământă furtuni.

De-asupra-i pe bolta albastră, senină,
Cald soare luceşte şi îmblă cu drag.
Pe-a muntelui streşnă de stânci în ruină,
Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână,
Adânc se gândeşte puternicul mag
..................................................."

vineri, 14 ianuarie 2011

Spaţiul Spiritului, o călătorie în conştiinţă

      Documentarul aminteşte cazurile de hipnoză regresivă condusă până în stadiile conştiinţei dinainte de naştere, dintre vieţi şi după ultima moarte. Vorbeşte despre reîncarnare, lumea spiritelor, natura sufletului uman. Marile personalităţi ştiinţifice şi spirituale invitate să îşi susţină opiniile susţin unanim că existenţa noastră nu este limitată de trupul cel muritor.

Minţi luminate

       Interviuri cu maeştri spirituali şi cercetători ai psihicului uman - despre fericire. Dintre ei, autorii de succes Marianne Williamson, Eckhart Tolle, Don Miguel Ruiz, Gary Renard şi alţii...

marți, 11 ianuarie 2011

Cititi cu atentie si CONSTIENTIZATI!

Limba noastra


      Autor: Alexei Mateevici


Limba noastra-i o comoara
In adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.


Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastra-i numai cantec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zari albastre.
Limba noastra-i graiul painii,
Cand de vant se misca vara;
In rostirea ei batranii
Cu sudori sfintit-au tara.
Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codri vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.
Limba noastra-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le-nsirate,
Te-nfiori adanc si tremuri.
Limba noastra ii aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spuie-n hram s-acasa
Vesnicele adevaruri.

Limba noastra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang si care-o canta
Pe la vatra lor taranii.
Inviati-va dar graiul
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slimul, mucegaiul
Al uitarii-n care geme.
Strangeti piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Si-ti avea in revarsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veti plange-atunci amarnic
Ca vi-i limba prea saraca
Si-ti vedea cat ii de darnic
Graiul tarii noastre draga.
Rasari-va o comoara
In adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Petru cei care ...."dorm"

"Desteapta-te romane din somnul cel de moarte,
 In care te-adancira barbarii de tirani"
       Am inceput special cu primele versuri ale Imnului nostru national, pentru că romanii, din vremuri stravechi, au "ascuns" adevăruri nebănuite in povesti, versuri si alte tipuri de scrieri. "Descifrarea" acestor adevaruri poate fi făcută, din fericire, tot de romani si numai de ei, deoarece, "cheia" se afla in noi, urmasii stramosilor nostri.
     Va veti intreba, poate, de ce stramosii nostri au facut acest lucru?..... Este simplu! Stramosii nostri au fost OAMENI adevarati, buni, drepti, curajosi, cu credinta in Dumnezeu, inteligenti, cu un grad de elevare spirituala foarte mare, raportat la prezent, si tocmai datorita acestor calitati au CONSTIENTIZAT ca aceste "adevaruri" reprezinta o "comoara" foarte mare, care apartine acestui popor si numai lui. Noi, suntem datori fata de stramosii nostri, sa "trezim" forta acestui neam,  SCANTEIA DIVINA  din fiecare, pentru ca numai de noi depinde viitorul acestui neam si nu numai. Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu si alti artisiti, scriitori, sculptori romani au inscris in operele lor "adevaruri" nebanuite, pe care tot noi suntem datori sa le descifram. Si acum va intreb? De ce romanii sunt denigrati? De ce nu suntem tratati ca facand parte din marea familie europeana? Roamania, ca tara, se afla in sud-estul Europei? asa cum ne plaseaza cei mai multi europeni? NU! România se află chiar in centrul Europei, dar strainii nu vor sa recunoasca acest lucru. De ce? Unde s-au descoperit cele mai vechi dovezi ale scrierilor din Europa si nu numai? La Tărtăria, în România. A ramas vre-un document scris de daci? Nu! De ce? Pentru ca dacii, avand un grad de elevare spirituala foarte mare, nu aveau nevoie de scrieri pentru a-si transmite invataturile. Ei stiau ca toate informatiile se aduna "undeva" si formeaza "zestrea" informationala a acestui neam. Sunt foarte multi "prieteni" care ar dori sa "puna mana" pe aceste informatii. Din fericire, stramosii nostri au "gasit" ascunzatoarea perfecta pentru aceste informatii. Aceasta este NEAMUL ROMANESC. Si inca ceva, nu vom avea acces la aceste informatii si nimeni nu va putea accesa aceste informatii pana ce nu va atinge cel putin gradul de elevare spirituala al celor care le-au imprimat. Aceasta este "cheia" comorii dacilor. Elevarea spirituala. Materialismul zilelor noastre ne indeparteaza diin ce in ce mai mult de aceasta "comoara". 
    Sper, din tot sufletul, ca acum v-am facut sa intelegeti importanta "trezirii" dacului din voi. Nu credeti  ca acest neam a fost denigrat., batjocorit, furat si aruncat in noroi, destul? Trebuie sa fim mandri ca suntem urmasii dacilor, dar, mai ales, trebuie sa ne respectam mai mult stramosii. Saditi INCREDERE in sufletele voastre, adaugati din belsug CREDINTA, puneti multa DRAGOSTE in tot ceea ce faceti  si abandonati toate sentimentele negative. In felul acesta, si cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom reusi sa ne ridicam din genunchi.
LUMINA, IUBIREA SI GANDIREA POZITIVA, reprezinta cheia elevarii noastre spirituale.

luni, 10 ianuarie 2011

"Trezirea".....celor care "dorm"

     Acest titlu poate o sa va induca in eroare. Nu este vorba despre somn si trezirea din somn, este vorba despre cum putem sa "trezim" in noi fortele cu care suntem inzestrati cu totii, inca de la inceputuri, de catre Creator.
    Nu o sa va dau o "reteta" minune, pentru ca aceasta pur si simplu nu exista. "Reteta se afla in fiecare din noi, adanc inscrisa in ADN-ul fiecaruia. Totul este ca fiecare din noi, in primul rand SA NE DORIM acest lucru, apoi trebuie sa CONSTIENTIZAM fortele care se afla in noi, apoi CU MULTA CREDINTA, trebuie sa punem in aplicare ceea ce CONSTIENTIZAM ca putem face.
   Problemele apar insa inca de la inceput, pentru ca foarte multi diin noi NU VOR sa faca acest lucru iar altii NU CRED ca pot face orice isi doresc numai prin "trezirea" fortelor care se afla in ei.
    Foarte multi dintre noi se complac in traiul pe care-l duc. Desigur ca este foarte comod sa nu faci altceva decat lucrurile cu care te-ai obisnuit zi de zi. Este mult mai comod sa nu schimbi nimic din stilul tau de viata si daca tu crezi ca ti-e bine.... de ce ai face-o? Cei care au o situatie materiala foarte buna, sunt sigur ca nu-si doresc sa schimbe ceva in viata lor.
     Nu aveti nici un motiv sa va doriti sa schimbati ceva in viata voastra .... nu-i asa? Sa va dau eu cateva "motive" sa va doriti o schimbare in viata voastra.
    In primul rand, toate averile materiale pe care le-ati adunat sau doriti sa le adunati le puteti pierde intr-o clipa. Orice om care are averi foarte mari poate deveni sarac lipit intr-o clipa. Cei care sunteti in aceasta situatie, credeti ca ati putea trai fara aceste averi? 
    Sunt foarte multi oameni a caror greseli se rasfrang asupra copiilor. Nu vreti sa schimbati acest lucru?
    Se nasc foarte multi copii cu fel si fel de disabilitati. V-ati intrebat vre-odata de ce? Putem schimba acest lucru.
    Natura ne da semne ca actionam impotriva vietii si ne "pedepseste", prin inundatii, cutremure, uragane, in scopul "trezirii" noastre din "somnul" materialismului  In dorinta noastra de a construi cat mai multe, blocuri, case, fabrici, taiem paduri intregi, poluam atmosfera si apele, distrugem acosisteme intregi, cu efecte inimaginabile. V-ati intrebat vre-odata DE CE nu se investeste mai mult in cercetarea in scopul salvarii vietii si nu pentru distrugerii ei? Care sunt motivele reale ale razboaielor? Religioase, politice sau economice? Ce "creaza" razboaiele? Distrugeri, boli, moarte.  
    Pentru a putea evolua in directia trezirii fortelor imense din noi, trebuie sa eliminam sentimentele de ura, invidie, gelozie, frica, neincredere si toate celelalte sentimente negative derivate din acestea. Trebuie sa actionam intotdeauna benefic fata de toata CREATIA DIVINA,  Ma voi opri deocamdata aici, urmand ca in celelalte articole sa continui cu acest subiect. Intre timp, nu uitati, INDIFERENT DE CE SE INTAMPLA IN JURUL VOSTRU, GANDITI INTOTDEAUNA POZITIV!

miercuri, 5 ianuarie 2011

SECRETUL UNIVERSULUI

Foarte interesant - Merita vazut!!! La fel, pentru subtitrare in limba romana apasati "Cc" din meniu.

SECRETUL DIN SPATELE MATERIEI

Pentru subtitrare in limba romana apasati "Cc" din meniu.

Trezirea ADN - Constiinta Universala

Un documentar..... INTERESANT, de urmarit.

marți, 4 ianuarie 2011

Să ne aducem aminte - CINE SUNTEM?

   Noi, românii, avem o istorie foarte bogată. Ca popor, ca neam, practic existăm de mii de ani pe acest pământ, între Carpaţi. Noi ştim că ne tragem din daci. Dar, cine au fost dacii? Ce limbă vorbeau ei? În ce limbă vorbeau cu popoarele din jurul lor? Sunt foarte puţine informaţii despre daci, ştim asta pentru că, practic ei nu au lăsat nici o informaţie scrisă. Oare de ce? Nu ştiau să scrie? Puţin probabil. Puţinele informaţii le avem din scrierile lui Herodot. Ştim că erau un popor viteaz, harnic, credincios. Dumnezeul lor era Zamolxe, care, ca şi Iisus a fost un Fiu de Dumnezeu, întrupat, care le-a dat toate învăţăturile prin viu grai. Dacă faceţi o paralelă veţi observa ca acelaşi lucru l-a făcut şi Domnul Iisus Hristos. Toate învăţăturile Lui au fost transmise în mod direct, prin viu grai. El nu a scris nimic, pentru că nu era nevoie. La fel şi Zamolxe, nu a scris nimic. Totul a fost transmis prin viu grai, iar învăţăturile Lui s-au transmis de-a lungul timpului numai prin preoţii daci din tată în fiu. Creştinismul actual, s-a pliat pe credinţa dacilor pentru că era foarte apropiată de a acestora. De asemenea, "ştim" că dacii aveau un înalt grad de elevare spirituală şi deţineau "reţete" secrete foarte bine păstrate despre nemurire, viaţă foarte îndelungată şi practici spirituale care făceau posibile acestea precum şi menţinerea sănăţăţii trupeşti, uniunea cu tot ceea ce era viu din jurul lor. Ei trăiau într-o armonie perfectă cu creaţia Divină şi cu Divinitatea.
   Limba pe care o vorbeau dacii, era limba română ţărănească, era foarte puţin diferită de ceea ce vorbesc astăzi românii din Maramureş, din Transilvania. Citiţi "Pergamentul Secret" a lui Radu Cinamar, pentru că în această carte sunt oferite informaţii uluitoare referitoare la limba primordială care era şi unica vorbită atunci.
   De mii de ani "rezistăm" tuturor vrăjmaşilor care au încercat şi mai încearcă şi acum să ne îngenuncheze. Au reuşit un singur lucru şi acesta doar parţial şi anume să exacerbeze materialismul din unii dintre noi. Ei caută să înţeleagă de ce nu reuşesc să ne îngenuncheze, cum de rezistăm? Au furat de mii de ani din această ţară şi mai fură încă, dar această ţară tot frumoasă şi bogată este şi nu resuşesc să înţeleagă cum este posibil acest lucru. Din fericire pentru noi, renaşterea poporului român a început, şi mă refer la adevarata renaştere, cea spirituală. Cei care ne-au împins tot timpul spre marginea prăpastiei aşteptând să ne prăbuşim, au făcut o greşeală imensă. Poporul român aflat pe marginea prăpastiei, nu a îngenunchiat, ci, dimpotriva a făcut ceea ce nu se aşteptau "duşmanii" noştri. S-au întors cu faţa spre Dumnezeu şi au implorat iertare pentru uitarea lor de neam, de strămoşi, pentru toate trădările lor şi au cerut milă pentru trădători. Au găsit CALEA dacilor. CREDINŢA! IUBIREA! LUMINA! Nu contează religia din care faceţi parte. Important este să dăruiţi IUBIRE şi LUMINĂ tuturor, important este să GÂNDIŢI POZITIV INDIFERENT DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL VOSTRU. Noi ne alegem CALEA pe care vrem să mergem. Haideţi să ne unim cu toţii în cugete şi să sfărâmăm "vraja" cu care ne-au "adormit" vrăjmaşii noştri. Credeţi că Imnul nostru naţional "Deşteaptă-te Române" se referă la deşteptarea fizică? Nicidecum! Se referă la "deşteptarea" spirituală. În fiecare din noi stau "adormite" informaţii şi energii nebănuite. Totul este să găsim CALEA pentru a le readuce la "viaţă". Abandonaţi calea materialismului, nu mai faceţi "jocurile" duşmanilor din umbră. Ei ştiu ce forţă stă "adormită" în noi şi le este frică. Chiar nu observaţi că natalitatea a scăzut dramatic, că populaţia ţării a îmbătrânit, că nu se încurajează absolut deloc natalitatea şi se face totul pentru a muri cât mai mulţă diin noi, pentru a se îmbolnăvi cât mai mulţi, pentru a părăsi cât mai mulţi această ţară? Chiar NU VEDEŢI? Abandonaţi starea de nepăsare, de adormire în care sunteţi. Suntem urmaşii DACILOR! Aţi uitat CINE SUNTEŢI? Nu există popor pe această planetă cu o istorie mai bogată şi o longevitate mai mare ca a noastră. "Deşteaptă-te Române din somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani!" Versurile Imnului nostru "ascund" adevăruri pe care puţini le conştientizează. Fiţi mândri că sunteţi ROMÂNI urmaşii DACILOR şi cereţi iertare în rugăciunile voastre tuturor strămoşilor noştri pentru uitarea noastră, şi rugaţi SPIRITELE MĂREŢE ŞI LUMINATE ALE STRĂMOŞILOR NOŞTRI  să ne ajute să ne ridicăm din genunchi şi să ieşim din mocirla în care ne-am bagat singuri, să ne "trezim" din "somnul" în care ne aflăm. Putem face acest lucru! Totul este să ne UNIM forţele, să nu mai urmăm calea pe care ne îndeamnă să mergem cei care vor să "dispărem", să nu mai existăm. Suntem urmaşii unui popor DEMN, VITEAZ, HARNIC, BOGAT, CREDINCIOS, LUMINAT. Suntem urmaşii DACILOR! Scânteia DIVINĂ este în fiecare din noi. şi dă semne de "TREZIRE". ACUM trebuie să ne aducem aminte cine suntem şi să redevenim ceea ce am fost. Urmaţi CALEA pe care vă îndeamnă SUFLETUL nu MINTEA, abandonaţi "necesităţile" materiale pentru că sunt efemere. Chiar credeţi că pentru a fi sănătoşi, fericiţi, aveţi nevoie de maşini scumpe, de ultimul tip de telefon, de vile luxoase, de îmbrăcăminte de la nu ştiu care casă de modă şi de multe alte lucruri "de ultimă generaţie"? După cum aţi observat, Soarele şi-a intensificat activitatea şi exploziile solare care sunt din ce în ce mai puternice pot distruge într-o clipă tot ceea ce înseamnă tehnologie modernă. Dacă "se va întâmpla" să nu mai puteţi folosi nici un fel de aparatură tehnică, nici un fel de vehicul tehnic pentru a vă deplasa, dacă nu aţi mai putea folosi energia electrică, aţi putea trăi în aceste condiţii? Meditaţi la aceste întrebări şi mai puneţi-vă şi altele. Sper să găsiţi răspunsul potrivit şi CALEA spre LUMINĂ şi IUBIRE şi nu uitaţi, ÎNTOTDEAUNA GÂNDIŢI POZITIV, ÎN ORICE ÎMPREJURARE!!! SUNTEM FII DE DACI!!!

luni, 3 ianuarie 2011

Cărţi interesante

Misterele din Padurea Baciu - Autor: Daniel Roxin

Energetica viului - introducere în bioenergetica - Autor: Michael Szellner

Apararea familiei de atacurile energetice - Autor: Grigori Kapiţa

Viitor cu cap de mort  - Autor: Radu Cinamar

12 Zile o iniţiere secretă -  Autor: Radu Cinamar

Misterul din Egipt. Primul Tunel Autor: Radu Cinamar

Pergamentul Secret Autor: Radu Cinamar

Spaţiul Sacru al Inimii - Autor: Drunvalo Melchizedek

Vampirii energetici - Autor: Grigori Kapiţa   

Aura, pielea noastră spirituală - Autor: Omraam Mikhael Aivanhov 

duminică, 2 ianuarie 2011

Drunvalo Melchizedek - Geometria Sacra - Floarea vietii

Un documentar care explica pentru cei care "pot" sa inteleaga esenta vietii si nu numai........