sâmbătă, 12 martie 2016

VIAŢA

                                                                                           de Preotul Ioan



"Un tren lung ne pare viaţa
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne mai dăm seama
Unde ne-am suit şi când.

Iar durerile sunt staţii
Lungi de nu se mai sfârşesc,
Şi în ciuda noastră parcă
Tot mai multe se ivesc.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe sfinte şi dureri
Aşteptând hrăniţi de visuri
Noi momente de plăceri.

Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi,
Ce n-am da atunci o clipă
Să ne-ntoarcem înapoi!

Fericirile sunt halte
Unde stăm câte-un minut
Până să ne mai dăm seama
Sună, pleacă, a trecut.

Arzători de nerăbdare
Înainte tot privim
Vrem s-ajungem tot mai iute
La vre-o gară ce-o dorim.

Mulţi copii voioşi se urcă
Câţi în drum n-am întâlnit!
Iar câte-un bătrân coboară
Trist, de forţe istovit.

Căci pe când privim în urmă
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună gara veşniciei
Am trăit, dar n-am ştiut..."

Monologul lui Dumnezeu


Un prieten, mi-a dat să citesc dintr-o carte, acest mic pasaj care are chiar titlul articolului. Mi-a plăcut foarte mult, şi m-am gandit că pentru mulţi dintre voi ar fi o plăcere să-l citiţi. Cartea este scrisă de Preotul Ioan.
           
          "Ţi-am vegheat somnul din timpul nopţii şi M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă. Am aşteptat să vorbeşti cu Mine, prin rugăciunile dimineţii, sau măcar să-Mi spui câteva cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat şi cerându-Mi binecuvântarea pentru cele ce urma să le faci astăzi. Am observat că erai mult prea ocupat să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu... Nădăjduiam să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Slavă Ţie Doamne! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am zugrăvit pentru tine cerul cu culori şi cu cântece de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
                      

marți, 22 decembrie 2015

Omul de CALITATE şi calitatea de OM



Cred că toţi ne dorim ca în orice moment să avem în jurul nostru oameni de calitate, dar ne-am pus vre-odată întrebarea care e diferenţa dintre un om de calitate şi o persoană care a dobândit şi manifestă calitatea de OM?
Să vedem, cum vede fiecare un om de calitate, ce înseamnă pentru fiecare dintre noi a fi un om de calitate? Mulţi vor spune că oamenii de calitate sunt oamenii foarte bine pregătiţi profesional, oamenii care ocupă funcţii importante în diferite instituţii sau firme, actori, muzicieni etc. Dacă întrebăm însă mulţi oameni ce însemnă să manifeşti calitatea de OM, unii se vor mira, alţii vor spune că fiecare avem calitatea de OM, iar unii vor enumera mai ales calităţi profesionale sau trăsături de caracter şi personalitate pozitive.  Este foarte adevărat că evoluţia fiecărui om, trebuie să aibă loc atât pe plan profesional cât şi pe plan spiritual,  iar această evoluţie ar trebui să fie concomitentă.

miercuri, 17 iunie 2015

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII TELEPATICE

Pentru că am primit foarte multe întrebări referitoare la acest subiect, am hotărât să încercăm să ne dezvoltăm împreună această capacitate  pe care orice om o are mai mult sau mai puţin, în stare latentă.
Pentru aceasta, cei care doresc să participe la acest, sa-i spunem experiment, va rog sa-mi trimite-ţi un e-mail la adresa: om_ra7@yahoo.com în care să-mi precizaţi prenumele, localitatea şi ţara unde locuiţi. De folos ar fi si o fotografie recentă, dar nu este obligatorie. Acest „experiment” va începe în luna octombrie a acestui an. Toţi cei care se vor înscrie prin e-mail, vor primi instrucţiuni cu tot ceea ce au de făcut până în luna octombrie, şi apoi începând cu luna octombrie. Înscrierile se fac până la data de 01.08.2015
Până atunci, gândiţi şi acţionaţi pozitiv benefic, dăruiţi lumină şi iubire tuturor, inclusiv entităţii vii Planeta Pământ (Geea).

luni, 20 aprilie 2015

VIITORUL ESTE CREAT DE NOI, ACUM!




Influenţa energiei gândurilor asupra vieţii noastre am arătat-o în multe articole, dar observ că, în continuare, sunt mulţi oameni care nu ţin cont de acest lucru, dar se miră că sunt bolnavi, ei sau membrii familiilor lor, că nu le ies lucrurile aşa cum şi-ar dori, dar nu conştientizează cauza.
Cu riscul că mă voi repeta, vreau să conştientizaţi că GÂNDUL  însoţit de IMAGINAŢIE, pun în mişcare forţe şi energii care pot afecta PREZENTUL şi VIITORUL fiecăruia dintre noi.
În mod conştient sau nu, noi ne creăm în continuu lumea în care trăim, prin gânduri şi imaginaţie. La fel ne creăm şi pe noi înşine, starea noastră de sănătate, bunăstarea noastră materială şi multe altele. De exemplu, dacă ne dorim o casă, imediat asociem acestui gând, o imagine a casei pe care ne-o dorim. Această casă trebuie construită mental în detaliu. Amplasament, mediul înconjurător, relief, arhitectură, interior, absolut tot ce ţine de această casă. Pentru că nu avem această casă, o plasăm undeva ca plan, în VIITOR. Important este ca periodic să alimentăm şi să susţinem imaginea dorinţei noastre cu energia bucuriei de a avea această casă. Universul va pune în mişcare forţe, energii şi entităţi nebănuite de noi, care vor „lucra” pentru materializarea gândului şi mai ales imaginii plasate de noi în VIITOR. Lucrurile „se vor aranja” pe parcurs, astfel că să nu vă miraţi că la un moment dat, poate peste ani de zile, veţi avea casa mult dorită…. cândva.

duminică, 8 februarie 2015

MANIFESTAREA IUBIRII - "SECRETUL" EVOLUŢIEI



Adeseori merg şi mă uit la feţele oamenilor, le expresia lor, încerc să desluşesc ce gândesc şi ce-i preocupă. Este evident că oamenii care nu au griji, probleme de rezolvat şi care sunt sănătoşi, sunt mai veseli şi mai detaşaţi, iar ceilalţi sunt încruntaţi, prea preocupaţi de problemele lor ca să mai vadă şi altceva în jurul lor. Nu poţi să nu te întrebi de ce bunăstarea materială condiţionează toate celelalte trăiri, de ce oamenii au redus bucuria de a trăi doar la bunăstarea materială? Răspunsul este simplu! Pentru că aşa au fost educaţi de-a lungul zecilor şi sutelor de ani, acest lucru le-a fost inoculat prin sugestie de către părinţi, profesori, prieteni şi apropiaţi astfel că au uitat să se bucure că trăiesc pur şi simplu, să se bucure de razele soarelui de adierea vântului, de frumuseţea şi parfumul florilor de râsetul inocent al copiilor, de fiecare clipă pe care Bunul Dumnezeu le-o dă să trăiască.  Astfel am ajuns la concluzia că unii oameni au uitat de cel mai minunat sentiment şi cea mai minunata energie, IUBIREA.  Toţi am venit aici si acum pentru a învăţa să manifestăm această energie, a IUBIRII, indiferent de momentele prin care vom trece de-a lungul vieţii. Evoluţia noastră depinde de cât de mult am reuşit să facem acest lucru.

duminică, 26 octombrie 2014

BOALA, prieten sau duşman?



Trebuie să menţionez mai întâi, că starea normală în care se afla întreg UNIVERSUL este starea de ARMONIE. Această ARMONIE se va păstra mereu, indiferent de ceea ce vom face noi. Echilibrul se va reface automat, pentru că cei care nu vor respecta LEGILE DIVINE, vor suporta consecinţele şi astfel ARMONIA TOTULUI se va păstra. Mecanismul de apariţie al bolii l-am mai explicat. Este foarte simplu. Boala este o dizarmonie în organism, la nivelul unui organ sau structuri. Înainte de a se materializa la nivel fizic, această dizarmonie se produce la nivel energetic, ca urmare a încălcării unei LEGI DIVINE. Ştim foarte bine că fiecare chakră este responsabilă de funcţionarea corectă a mai multor organe. Ştim la fel de bine că există pentru fiecare boală câte o cauză spirituală, cauză care poate fi din această viaţă sau poate fi din alte vieţi trecute. Nu există boală fără cauză spirituală. Boala este doar un efect al acţiunilor noastre negative îndreptate către o altă entitate vie. În momentul în care am acţionat negativ, cu gândul, cuvântul sau fapta, este ca şi cum am arunca cu o piatră în apă. Valul de energie pleacă şi afectează toate planurile. Efectul de bumerang nu se lasă aşteptat şi primul plan afectat, până să ajungă la planul fizic,  va fi  cel energetic, pentru că orice acţiune are mai întâi o componentă energetică. Această energie negativă, va afecta apoi un anume organ, în funcţie de ceea ce am făcut negativ.

joi, 16 octombrie 2014

PUTEREA CUVÂNTULUI



Se spune că înainte de toate a fost CUVÂNTUL. Eu nu vreau sa intru în polemică şi să dezbat un citat din Biblie ci, prin acest articol doresc să vă conştientizez de importanţa cuvintelor pe care le rostim şi de impactul cuvintelor pe care le spunem, auzim sau citim. Dacă stăm şi analizăm, înainte de a rosti un cuvânt, mai întâi îl gândim, apoi apare intenţia de a-l rosti, apoi îl rostim. Din punct de vedere energetic, cuvântul are mai multe componente, adică este însoţit de mai multe energii si anume: energia gândului, energia intenţiei, energia sunetului care-l propagă şi energia polarităţii atribuite cuvântului. Am abordat acest subiect pentru că am observat că de câţiva ani suntem „bombardaţi” prin media cu fel şi fel de informaţii, care mai de care mai negative. De asemenea, am observat foarte multe „formule” sau „algoritmi” negativi, introduşi „accidental” în unele filme difuzate pe unele posturi TV şi nu numai, şi mai grav este că acestea au apărut şi în unele desene animate la care se uită de obicei copiii noştri. Pe lângă faptul că violenţa scenelor din filme are un grad foarte ridicat, a fost introdusă violenţa verbală, şi, mai nou, au fost introduse formule de declanşare a bolilor fizice şi psihice.

duminică, 29 iunie 2014

NU SUNTEM SINGURI!



Am încercat în tot acest timp de când am creat acest blog şi site, să vă conştientizez prin articolele postate, de importanţa evoluţiei noastre ca şi entităţi. Sunt convins că mulţi dintre cei care aţi citit articolele postate, aveaţi cunoştinţe despre subiectele din articole, pentru că cei care ajung să citească acest blog sunt cei care sunt PE CALE, sunt cei care vor să afle, sunt cei care caută, sunt cei cărora le pasă, sunt cei care ŞTIU că sunt mai mult decât un corp material, sunt cei care VOR SĂ EVOLUEZE.
Trebuie să ştiţi şi să conştientizaţi că fiecare avem în spate mii de întrupări pe această planetă, iar unii dintre noi vin şi de pe alte planete. De asemenea trebuie să conştientizaţi că fiecare dintre noi avem O MISIUNE PERSONALĂ pe care ne-o asumăm înainte de reîntrupare, misiune pe care unii o vom duce la bun sfârşit, alţii nu, în funcţie de alegerile pe care le facem în viaţă. Din momentul în care planeta a intrat în banda energetică cu o frecvenţă ridicată, sau cum îi spun unii, „Centura Fotonică”, au început să vină la reîntrupare entităţi cu un înalt grad de elevare, cu misiunea clară de a ne ajuta să evoluăm, pe noi, şi implicit planeta.