duminică, 29 ianuarie 2012

... A NE RUGA


În articolul „Un mod frumos de a ne ruga”, am prezentat o rugăciune a Sf. Francisc de Assisi.  Această rugăciune este doar un exemplu dintre multitudinea de rugăciuni care se pot spune. Important este să ne îndeptăm gândurile către Divinitate şi să rostim o rugăciune din tot sufletul nostru. Rugăciunea este o modalitate sigură de a ne ridica frecvenţa de vibraţie proprie. Acest lucru ne îndeamnă să apelăm cât mai des la ea.
Una din rugăciunile principale pe care ar trebui să o rostim cel puţin o dată pe zi, este rugăciunea de iertare a păcatelor (greşelilor) pe care le-am făcut faţă de toată Creaţia Divină. Există foarte multe rugăciuni de iertare spuse de diferiţi sfinţi, dar, eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să spună din sufletul lui o astfel de rugăciune, fără să înveţe cuvânt cu cuvânt  o anumită rugăciune, pentru că fiecare dintre noi ştie cum, în ce fel a greşit, faţă de cine, în ziua respectivă. Rugăciunea de iertare este foarte importantă pentru că spunând-o din tot sufletul ne curăţim de energiile negative pe care le-am atras spre noi, făcând aceste greşeli. Asta nu înseamnă că după ce ne-am cerut iertare putem să facem din nou aceiaşi greşeală, pentru că astfel demonstrăm că nu ne-am învăţat lecţia.

luni, 9 ianuarie 2012

SUGESTIA ŞI AUTOSUGESTIA

În primul rând, pentru a nu apare neclarităţi, trebuie să definim noţiunile de sugestie şi autosugestie.
Sugestia este mesajul pe care-l transmitem. unei persoane sau grup de persoane, prin scris, imagini, voce sau mixt, dar poate fi în acelaşi timp şi mesajul pe care-l recepţionăm de la o persoană sau grup de persoane, prin aceleaşi metode.
De ce este important să cunoaştem cât mai mult despre sugestie şi autosugestie?  Pentru că o mare parte a acţiunilor noastre zilnice sunt făcute pe baza unor sugestii venite de la prieteni, familie, şefi, mass media....etc. Când cereţi părerea cuiva pentru rezolvarea unei probleme, ce primiţi în schimb? O sugestie! Când sfătuiţi pe cineva ce oferiţi de fapt? O sugestie. Voi puteţi să-i spuneţi sfat, părere, dar dacă analizaţi mai bine veţi vedea că de fapt acestea sunt sugestii. Toate reclamele pe care le vedeţi la TV sau în ziare, reviste, pe panourile publicitare, sunt sugestii vizuale, auditive sau mixte. Sugestia este folosită şi de către psihoterapeuţii care folosesc hipnoterapia pentru rezolvarea anumitor cazuri. După cum obsevaţi, sugestia poate fi şi este folosită în foarte multe domenii. Este bine de ştiut că sugestia poate fi pozitivă sau negativă şi comercială. Am adăugat eu "şi comercială", pentru că în cazul reclamelor, sugestia este folosită doar pentru a vinde un produs şi nu poate fi catalogată ca pozitivă sau negativă ci doar comercială. În cazul campaniilor electorale, afişele electorale, mesajele din aceste afişe pot fi incluse în categoria sugestiilor, dar, atenţie, unele mesaje electorale sunt manipulatorii. Problemele apar atunci când sugestia este folosită în mod voit pentru a distruge psihicul uman sau pentru a creea "monştri". Combinaţia dintre droguri, alcool, substanţe halucinogene şi sugestii negative sau care conţin anumite mesaje, poate fi fatală, iar atunci când este direcţionată voit spre anumiţi subiecţi, îi poate transforma pe aceştia în ucigaşi, sinucigaşi sau terorişti sinucigaşi, sau îi poate îmbolnăvi foarte grav psihic şi fizic.  De asemenea, atunci când sunteţi foarte obosiţi şi aveţi diferite probleme, sunteţi foarte uşor sugestionabili.

vineri, 23 decembrie 2011

SĂRBĂTORI FERICITE!

A trecut un an de la primul articol postat  pe blogul www.entitateaom.blogspot.com şi ţin să mulţumesc tuturor celor care prin mesajele lor m-au încurajat sa merg mai departe.
Făcând o retrospectivă a celor scrise, putem spune că este de reţinut faptul că: cea mai importantă formă de energie şi în acelaşi timp cea mai puternică energie creatoare este ENERGIA IUBIRII; modalitatea cea mai sigură de elevare spirituală este abandonarea stilului de viaţă pur materialist bazat pe dorinţa de înavuţire fără margini, lăcomie şi trecerea la un stil de viaţă în care să predomine respectul pentru toate sistemele vii şi pentru planeta care le susţine; abandonarea modului de gândire negativ, fatalist şi abordarea unui mod de gândire pozitiv, amintind aici de LEGEA ATRACŢIEI;  renunţarea la sentimentele negative cum ar fi frică, disperare, vinovăţie, gelozie, ură, răzbunare, mânie, îngrijorare, frustrare, pesimism, plictiseală şi înlocuirea acestora cu sentimente cum ar fi bucurie, dragoste, apreciere, pasiune, fericire, CREDINŢĂ, optimism, speranţă, entuziasm. Am aflat despre energiile sentimentelor şi mai ales despre ENERGIA GÂND, am aflat despre energetica corpului uman, despre frecvenţa de vibraţie, despre aura corpului uman, despre chakrele corpului uman, ale României  si ale Planetei Pământ, am aflat cum putem avea recolte sănătoase şi bogate, am aflat despre cauzele reale ale catastrofelor naturale, despre PUTEREA RUGĂCIUNII, am aflat despre egregor şi crearea acestuia, am aflat despre atacurile energetice şi cum le putem anula efectele, despre energiile din interiorul nostru şi cum le putem utiliza în folosul tuturor sistemelor vii, am citit Legile Belagine, vechile legi ale pelasgilor şi daco-românilor, dar, cel mai important, am aflat că trebuie să învăţăm să CONŞTIENTIZĂM acţiunile noastre, pentru că ele nu ne afectează doar pe noi ci şi pe cei din jurul nostru şi, în multe cazuri, şi alte sisteme vii, şi asta pentru că TOŢI SUNTEM UNUL.
În speranţa că toate aceste informaţii au ajutat pe fiecare în parte  în efortul de elevare spirituală, vă rog încă o dată, dacă doriţi să abordez în articole o anumită tematică sa-mi scrieţi pe adresa de e-mail om_ra7@yahoo.com, sau să lăsaţi un comentariu la un articol pe care l-aţi citit.
Pentru toţi cei care sărbătoriţi Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, vă doresc ca toate visele pe care le făuriţi  în aceste zile magice să se împlinească, şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurii în inimi, în case, fericire, belşug, armonie, prosperitate şi multă, multă iubire, credinţă şi speranţă în suflete.

SĂRBĂTORI FERICITE!

luni, 28 noiembrie 2011

TELEPATIA - modalitatea de comunicare a viitorului

Din totdeauna oamenii au fost  fascinaţi de asa zisele fenomene paranormale, din categoria acestora făcând  parte si „Telepatia”.  Au fost date multe definiţii ale telepatiei, iar din punctul meu de vedere, telepatia este fenomenul de transmitere şi recepţionare a formelor gând la şi de la distanţă, de către sistemele vii evoluate. Spun, de către sistemele vii evoluate, pentru că eu consider că acest fenomen nu este specific doar oamenilor.
Telepatia se realizează la nivelul inconştientului şi “se materializează” în cazul indivizilor aflaţi în raport de compatibilitate. Cu cât procentul de compatibilitate dintre cele două persoane este mai aproape de 100% cu atât fenomenul telepatic se poate realiza mai bine. Teoretic, toti oamenii dispun de capacitatea de a comunica telepatic. Practic, acest fenomen are loc de multe ori spontan, în cazuri extreme, în cazul unor suferinţe mari sau când într-un fel sau altul este pusă în pericol viaţa. Durerea victimelor se transmite aproape întotdeauna instantaneu, depinde însă cine o receptionează şi ce se întâmplă cu acea recepţie.
Pentru realizarea telepatiei, receptorul trebuie să se afle într-o stare denumită alfa. Denumirea provine de la undele cerebrale alfa, care caracterizează encefalograma subiectului pregătit pentru recepţionarea mesajului telepatic. Ritmul alfa are frecvenţa cuprinsă între 8 si 12 cicli/secundă şi caracterizează relaxarea, reveria, introspecţia, graniţa dintre somn şi trezire.
Acesta este şi primul pas în realizarea telepatiei. Pentru a intra în starea alfa, individul trebuie să elimine orice stimul exterior şi să realizeze repausul psihic. Acest lucru îl poate realiza aproape oricine are puţin antrenament în “liniştirea gândurilor”, sau care practică în mod regulat meditaţia. Pentru început, cei care vor să se antreneze în realizarea telepatiei, trebuie să aleagă o cameră liniştită, departe de orice zgomot. Ideal ar fi o zonă de munte sau departe de zgomotul oraşului. Starea alfa pură caracterizează recepţia telepatică precum si clarviziunea. Odată realizată această stare, receptorul este pregătit pentru recepţia mesajelor telepatice iar cel care emite este pregătit să formeze şi să transmită mesajul.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

BELAGINELE - LEGILE FIRII (LEGILE NATURALE)

Aceste Legi, le-am primit pe e-mail si pentru că sunt deosebit de interesante, doresc să le împărtăşesc cu toţi cei care le-au căutat şi nu le-au găsit până acum.
Existenţa pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa.
Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmocsis, menţionat la jumătatea mileniului al II-lea. (1400 î. d. H.), mare legislator.
Scriitorul Iamblicus (33 d.e.n. Fontes I pag. 19) adaugă că Zalmoxa-tracul , “le-a întocmit legile” şi “le-a scris”. Credem că acesta a reconsiderat aceste legi, în raport cu cerinţele timpului, rescriindu-le,  aşa cum, de fapt, a făcut şi Deceneu.
La începuturi în adâncul vremii,  Belaginele au fost impuse prin constrângeri şi cu ajutorul vestalelor ştiutoare de carte.
Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE” (Fontes II p.416-417), şi tot el este cel ce a simţit nevoia să revizuiască şi să impună mai cu hotărâre, actualizând, legile vechi.
Codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii, înaintaşii daco-românilor… 
1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.
3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.

vineri, 28 octombrie 2011

ALIMENTAŢIA ŞI EVOLUŢIA SPIRITUALĂ

Multa lume se intreaba daca exista vre-o legatura intre evolutia spirituala si alimentatia zilnica. Daca ar fi sa respectam ceea ce scrie in Biblie si nu numai, omul ar trebui sa manance numai legume, fructe si seminte, in stare naturala. De asemenea, daca ne vom uita la alimentatia preotilor tibetani sau a marilor maestri spirituali, vom observa ca acestia mananca foarte putin si numai alimente naturale, vegetale, in stare proaspata sau uscate. Calugarii de la manastirile noastre au o alimentatie vegetariana, in unele cazuri lacto-vegetariana la care adauga pestele. Daca ar fi sa facem o comparatie intre alimentatia vegetariana si cea comuna majoritatii oamenilor, vom observa ca cea vegetariana este pe departe cea mai sanatoasa pentru organismul nostru. Alimentatia vegetariana este foarte bogata in vitamine, minerale,  fibre si proteina vegetala, pe cand cea comuna, preponderent bazata pe carne si preparate din carne, este bogata in proteine animale si grasimi. Bineinteles ca fiecare din noi este liber sa-si aleaga si sa opteze pentru un mod de viata, de hrana, de aceea nu voi recomanda un anumit tip de alimentatie ci voi expune doar avantajele si dezavantajele celor doua mari tipuri de alimentatie, urmand ca fiecare sa opteze pentru ceea ce crede ca i se potriveste mai bine. Atunci cand mancam hranim de fapt corpul fizic, material, dar, in acelasi timp oferim hrana si corpului energetic. Organismul nostru transforma hrana in diferite tipuri de energie care “alimenteaza” corpul energetic.  Corpul energetic este format din toata tesatura de meridiane, canale, chakre, prin care “curg” diferite tipuri de  fluide si fluxuri energetice si care pun in evidenta cele 7 campuri din jurul corpului fizic, care, impreuna, formeaza aura corpului uman. Poate o sa va intrebati ce legatura exista intre toate acestea si alimentatie?… Este foarte simplu.

marți, 18 octombrie 2011

ÎNVĂŢĂTURILE ENTITĂŢILOR DIVINE

De-a lungul timpului, omenirea a primit ajutor de la DIVINITATE, prin trimiterea de entitati cu un grad de elevare spirituală foarte mare, pentru a putea evolua. Toate aceste entităţi s-au întrupat în cercetători, inventatori, mari pictori şi muzicieni, mari scriitori, filozofi, matematicieni, fizicieni, astronomi...etc. Fără aceste ajutoare omenirea nu ar fi evoluat atât de mult în ultimii 150 de ani. În acelaşi timp,  DIVINITATEA ne-a trimis şi  entităţi a căror învăţătură este cu mult mai importantă decât descoperirile făcute de savanţi. Zamolxe, Isus, Buddha au fost trei dintre celele mai evoluate entităţi DIVINE, care s-au născut, au trăit şi şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei omenirii. Aceste trei entităţi au amprentat benefic locurile prin care au trecut, au transmis învăţături extraordinare şi mai mult decât atât au ajutat prin sacrificiile lor Planeta Pământ şi întreaga CREAŢIE DIVINĂ să evolueze. S-au scris foarte multe lucruri despre învăţăturile lor şi minunile pe care le-au făcut în perioadele în care au trăit pe Pământ.  Mulţi oameni au înţeles esenţa învăţăturilor transmise de aceste entităţi  DIVINE şi le aplică în fiecare zi, dovadă stau minunile care se petrec şi în zilele noastre. Alţi oameni au ignorat şi încă mai ignoră aceste învăţături, dovadă, lucrurile negative care se petrec peste tot. Dar v-aţi întrebat vreodată ce a făcut Isus în fiecare moment al existenţei LUI fizice pe acest Pământ? Ce a vrut EL să ne transmită? Răspunsul este simplu.  EL, în tot ceea ce a făcut L-a manifestat pe CREATOR, DUMNEZEUL SUPREM, TATĂL. Cum a făcut asta? În tot ceea ce a făcut a MANIFESTAT IUBIREA. A PUS ÎN MIŞCARE ENERGIA IUBIRII, care este energia CREAŢIEI. Totul s-a nascut din IUBIRE. Am scris un articol, printre primele, care  se numeste, "IUBIREA - Sentiment şi energie", in care am explicat mai multe despre acest subiect. Noi, trebuie sa CONŞTIENTIZĂM că pentru a fi sănătoşi, fericiţi, este suficient să manifestăm în tot ceea ce facem, IUBIREA. Noi, oamenii acestei planete, vom trăi în pace şi prosperitate numai atunci când, cu totii, vom reuşi să manifestăm în relaţiile dintre noi acest tip de energie a IUBIRII, şi vom reuşi să trăim în armonie cu toate regnurile şi cu Planeta Pământ numai atunci când vom respecta fiecare regn în parte şi Planeta în totalitatea ei şi le vom transmite tuturor numai IUBIRE. Energia IUBIRII topeşte orice tip de energie malefica, cum ar fi energia urii, a fricii, a invidei..etc. Nu exista energie malefică să reziste energiei IUBIRII. Noi, oamenii, bombardăm planeta şi toate regnurile pe care le susţine, cu chimicale, cu războaie, dăm naştere la fel şi fel de energii malefice şi apoi ne mirăm că planeta ne răspunde cu furtuni, uragane, cutremure, incendii, secetă, inundaţii şi alte tipuri de catastrofe naturale....le spunem noi. Oare sunt naturale, sau le-am produs noi? Nu sunt oare fructul seminţelor pe care le-am semănat? Se vede clar dezechilibrul în care trăim cu Planeta Pământ şi cu toate regnurile de pe ea.  Dacă am trăi în armonie cu acestea am primi şi noi la rândul nostru tot ceea ce avem nevoie fără să facem eforturi deosebite. Cine ne opreşte? Suntem prea preocupaţi să adunăm averi, să ne îmbogăţim, să avem cît mai multe din orice, chiar dacă nu ne trebuie, pentru a observa că în goana noatră oarbă după avere, distrugem totul. Viaţa pentru a exista, orice tip de vieţuitoare, pentru a exista, plantele, pentru a exista, au nevoie de IUBIRE. Faceţi un experiment simplu. Udaţi două fori din ghivecele pe care le aveţi în casă şi în acelaşi timp când le udaţi, uneia transmiteţii multă iubire şi mângâiaţi-o iar celeilalte transmiteţii multă ură şi energii negative. Să nu vă miraţi dacă una va creşte frumos şi cealaltă se va usca. Nici un război nu s-a născut din IUBIRE.
Această învăţătură ne-au transmis-o toate ENTITĂŢILE DIVINE care s-au întrupat de-a lungul timpului pe această planetă, pentru a ne ajuta, şi anume, să manifestăm în tot ceea ce gândim şi facem, IUBIREA. Oare este atât de greu să reuşim să facem acest lucru? Trebuie să încercăm!

miercuri, 21 septembrie 2011

ŞTIINŢA VINDECĂRII BOLILOR LA DACI

 
Este un videoclip interesant care ne arata modalitatea folosirii leacurilor naturale in tratarea diferitelor afectiuni, de catre daci. Puteti observa ca se punea un foarte mare accent pe tratarea cauzelor spirituale ale fiecarei afectiuni, apoi, fiecare leac “primea” o incarcatura energetica, adica i se facea un “program” care consta din descantecul ce era rostit de catre vraci.  Sa nu credeti ca este un asa mare secret acel descantec. Fiecare dintre noi suntem capabili sa programam actiunea unui medicament. Am vorbit in articolul “Palmele puncte energetice importante” despre rolul si importanta palmelor in tratarea bolilor. In acelasi timp, va spun ca palmele au un rol foarte important in energizarea zonelor din corp afectate, in curatarea lor de entitati malefice de tot felul care s-ar opri pe aceste zone, dar, palmele pot folosi si la programarea actiunii medicamentelor, inainte de a le lua. Este foarte simplu. Puneti medicamentele pe care trebuie sa le luati in podul palmei stangi (bineinteles, palma se tine cu fata in sus, deschisa) si deasupra ei, fara sa se atinga, puneti palma dreapta, formand o cruce. Apoi rostiti cu toata convingerea, credinta, ceea ce doriti sa faca aceste medicamente in corpul vostru. De exemplu, in primul rand,  ar trebui sa-l rugati pe Bunul Dumnezeu, sau cum vreti voi sa-I spuneti, sa activeze in aceste medicamente doar substantele intens pozitiv, benefice pentru tratarea bolii de care suferiti, iar substantelor care nu sunt de folos sa le anuleze efectele. Apoi, spuneti ca aceste substante intens pozitiv benefice, sa se duca la organul respectiv si sa-l ajute sa intre intr-o stare de vindecare imedicata, totala, completa si ireversibila. Bine…, voi puteti sa-i spuneti sa faca multe lucruri, dar toate trebuie sa fie benefice. Apoi, inghititi aceste medicamente, vizualizand exact actiunea pe care ati programat-o mai inainte. Nu uitati sa spuneti in gand ca luind aceste medicamente va veti simti mult mai bine decat cu o zi in urma…..ieri, alaltaieri  si tot asa. Trebuie sa credeti ca acest lucru se va petrece intocmai cum l-ati programat. Acesta a fost doar un exemplu de “programare” a actiunilor unor medicamente. Puteti face acelasi lucru cu o cana de ceai…etc.
In speranta ca va vor fi de folos aceste informatii si le veti pune in practica cu multa credinta si iubire, nu uitati sa daruiti IUBIRE SI LUMINA tuturor, sa ganditi si sa actionati intotdeauna pozitiv benefic indiferent de ceea ce se petrece in jurul vostru, sa respectati VIATA sub toate formele ei, sa daruti IUBIRE SI LUMINA PLANETEI PAMANT si sa o respectati pentru toate conditiile de viata pe care ni le asigura, indiferent de vointa noastra.

marți, 6 septembrie 2011

CALEA DESĂVÂRŞIRII

Foarte multi oameni se întreabă cum să ajungă la "DESĂVÂRŞIRE". Tot atât de mulţi doresc "reţete", "tehnici" pentru a scăpa de boli, deprinderi sau însuşiri negative. Am scris în mai multe articole "printre rânduri" astfel de lucruri. Există oameni care doresc să capete (obţină) însuşiri, puteri aşa zise paranormale într-un timp foarte scurt. Acestora din urmă le spun că pentru a obţine aceste însuşiri, mai întâi trebuie să lupte şi să se debaraseze de toate însuşirile şi deprinderile negative, trebuie să înveţe să IUBEASCĂ  şi să RESPECTE toata creaţia DIVINĂ, trebuie să capete CUNOAŞTERE şi să devină mai RESPONSABILI. Nu poţi căpăta însuşiri de DUMNEZEU pe care să le foloseşti apoi în mod egoist. DUMNEZEU ÎNSEAMNĂ IUBIRE, LUMINĂ, ADEVĂR, CUNOAŞTERE, ÎNŢELEPCIUNE. 
Pentru acei care doresc să meargă pe CALEA DESĂVÂRŞIRII, vă voi reda un citat din cartea "CRISTOFOR MAGUL DIN CARPAŢI" în care autoarea, ARYANA HAVAH explică foarte bine acest aspect.

"- Care este calea ce trebuie urmată pentru a ajunge la desăvârşire?

Calea cumpătării. Calea echilibrului. Urmând aceste căi omul trebuie să ajungă la dăruire, iertare, iubire, cunoaştere, adevăr şi înţelepciune. Dar mai înainte de a-şi însuşi aceste vibraţii el trebuie să fi trecut prin toate păcatele lumii, prin deznădejde şi extaz, prin ură, mânie şi pasiune, prin sărăcie şi abundenţă. Trebuie să cunoască toate laturile creaţiei şi să îşi însuşească toate caracteristicile specifice lor. Diamantul desăvârşirii se află ascuns în mocirla trăirilor animalice. Trebuie să bagi mâna în nămol, să te murdăreşti pentru a-1 aduce la lumina, iar odată scos el este al tău, reprezintă strădania ta de veacuri. Nimeni şi nimic nu ţi-1 mai poate lua. Oamenii trebuie să ajungă să îşi conştientizeze propria divinitate, să ajungă în acel punct în care Christosul lor interior se poate manifesta. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt un capriciu al naturii ci sunt fii şi fiice de Dumnezeu, că în matricea lor astrală străluceşte Duhul Sfânt, care le conferă aceleaşi drepturi şi puteri, egale cu cele ale lui Iisus. Iisus şi-a ales singur drumul, nu Tatăl a făcut-o pentru el; el a păşit pe această cale spre a arăta lumii cum fiecare om îşi poate schimba viaţa, că moartea nu este o piedică în calea învierii, împărăţia lui Dumnezeu se află aici, acum printre voi. nu trebuie decât să vreţi să intraţi în ea şi aflându-vă acolo veţi constata că viaţa voastră păcătoasă va dispărea de la sine, toate părţile ascunse şi întunecate ale conştiinţei vor fi anihilate şi transformate în lumină. Poarta împărăţiei vă este deschisă, trebuie doar să găsiţi calea de a ajunge la ea. Drumul nu este uşor, este lung şi anevoios, însă răsplata va fi pe măsura strădaniei.

- Şi cum să găsim această cale?, întreb eu mânat de o curiozitate reală.

– În primul rând să vă schimbaţi principiile de viaţă. Primul pas ar fi înţelegerea faptului că Dumnezeu este Gândire Pură, iar atunci când apare un bruiaj sau o dizarmonie, îndreptaţi-vă imediat inima către această gândire şi puneţi-vă întrebarea ce ar fi făcut Dumnezeu în această situaţie. Cum ar fi reacţionat el? Veţi constata cu uimire că sufletul vă va fi invadat de o mare pace şi înţelepciune. Veţi şti instinctiv ce aveţi de făcut. Nu uitaţi că pentru a vi se da trebuie să cereţi, căci a primi fără a cere înseamnă încălcare de liber arbitru, adică nerespectarea legii. Al doilea lucru foarte important este sacralizarea activităţii. Fiecare activitate ar trebui făcută ca şi cum creatorul însăşi o execută.

- Poţi fi un pic mai exact?

- Spre exemplu când găteşti, fă-o ca şi cum Dumnezeu se manifestă prin tine. Pune în oală nu numai alimente ci şi sănătate, linişte, iubire. Gândeşte-te ca mâncarea să conţină exact atâtea elemente câte îi sunt necesare fiecăruia în parte, pentru un organism echilibrat. Fă curăţenie gândindu-te că prin aceasta scoţi din casă tot răul vrajba, ura, boala şi introduci pace, bună-înţelegere, armonie. Adu în casă plante verzi în ghiveci, căci ele reprezintă viaţa. Evită florile tăiate deoarece ele sunt sisteme vii aflate pe moarte. Adu suflul divin în orice acţiune în orice trăire în orice gând. Când faci duş imaginează-ţi că toate trăsăturile negative ale caracterului tău se şterg şi că devii mai bun, mai înţelegător, mai plin de Duh Sfânt. Iubeşte oamenii din jurul tău şi fă-le bucurii, surprinde-i cu mici gesturi de apreciere, laudă-i şi încurajează-i, scoate în evidenţă lucrurile bune pe care le-au făcut şi minimalizează-le greşelile. Când te duci la birou fă-o cu drag, ca şi cum ai face-o pentru Dumnezeu. Cam asta trebuie făcut. 
..............................................................................................................................................................
-Este duşul aşa de important? Dă-mi un exemplu de programare la duş, căci din toate activităţile pe care mi le-ai înşirat, aceasta este singura pe care o fac zilnic. 
-Spălarea cu apă reprezintă de fapt spălarea cu elementul apă în stare pură. Prin apă, adică botez, păcatele lumii au fost şterse, deci apa înmagazinează în ea noul, renaşterea. Apa este unul din cele mai conductibile elemente, ea dă viaţă, este creatoare, este plăcută. Cu cât apa este mai rece cu atât se încarcă mai uşor; deci duşurile trebu iesc făcute cu apă călduţă. Trebuie să ştii că apa la 37 de grade îşi pierde această proprietate. Când faci duş îţi imaginezi că toate slăbiciunile, păcatele, tarele de caracter, bolile se scurg din corp şi în locul lor apar calităţi, trăsături benefice, linişte, sănătate, etc. Acest lucru trebuie făcut cu simţ de răspundere. Trebuie să te gândeşti doar la ceea ce faci, să vizualizezi întreg procesul, să simţi cum iese şi intră ceea ce ai programat.
- Şi asta este suficient pentru a te schimba?
- Nu este suficient, însă este un pas. De fapt schimbarea este adusă de o coroborare a mai multor acţiuni. Primul pas este conştientizarea propriilor păcate şi tare de caracter. Adică a ceea ce vrei să schimbi. Însăşi conştientizarea acestora reprezintă primul semnal pe care ţi-1 dă sufletul, semnal care îţi arată că în interiorul tău există dorinţa de înnoire, de renaştere. Apoi urmează lupta cu acestea. Aici este de folos această programare a apei. Paralel cu aceasta trebuie făcut acelaşi lucru şi cu alimentele. Fiecare produs ingerat trebuie prelucrat şi încărcat cu aceleaşi principii ca şi apa. Aici însă se programează doar însuşirile sau calităţile pe care doriţi să le obţineţi. Spre exemplu: când bei un ceai, ţii mâinile deasupra cănii şi te gândeşti că odată cu intrarea acelui lichid în corp, vor intra şi bunătatea, sănătatea, succesul, liniştea sau orice îţi doreşti. Pentru ca acest lucru să aibă succes trebuie să te limitezi în ambele acţiuni doar la maxim trei lucruri pe care doreşti să le schimbi, iar timpul alocat acestei schimbări să fie de aproximativ două săptămâni. După aceea procedura se poate relua cu o nouă programare. Totodată cel care caută schimbarea trebuie să intre în fiecare zi în conexiune cu Dumnezeu. Acest lucru se realizează printr-o meditaţie scurtă de minim cinci minute. Este necesară găsirea unui loc liniştit, fără stimuli, un loc în care să poţi sta singur. închide ochii şi începi să vorbeşti cu Dumnezeu. Spune-i ce te frământă, ce vrei să schimbi, dacă vrei să schimbi ceva, fă-i reproşuri sau mulţumeşte-i. Trebuie să percepi interlocutorul ca fiind un prieten. O să constaţi cu uimire că îţi răspunde şi chiar te înţelege. Cere-i ajutorul, pentru ca el să ţi-1 poată da."
 Sper că parcurgând acest mic fragment aţi aflat răspunsuri la câteva din întrebările pe care le aveaţi în minte. Vă recomand această carte pentru că este foarte interesantă şi practicarea celor scrise în ea vă poate schimba destinul.
Până data viitoare, indiferent de ceea ce se petrece în jurul vostru, gândiţi şi acţionaţi întotdeauna pozitiv benefic, dăruiţi tuturor IUBIRE ŞI LUMINĂ, respectaţi toată CREAŢIA DIVINĂ şi  respectaţi entitatea vie PLANETA PAMÂNT pentru toate condiţiile de viaţă pe care ni le asigură indiferent de voinţa noastră.