În articolul „Un mod frumos de a ne ruga”, am prezentat o rugăciune a Sf.
Francisc de Assisi. Această rugăciune este
doar un exemplu dintre multitudinea de rugăciuni care se pot spune. Important
este să ne îndeptăm gândurile către Divinitate şi să rostim o rugăciune din tot
sufletul nostru. Rugăciunea este o modalitate sigură de a ne ridica frecvenţa
de vibraţie proprie. Acest lucru ne îndeamnă să apelăm cât mai des la ea.
Una din rugăciunile principale pe care ar trebui să o rostim cel puţin o dată pe zi, este rugăciunea de iertare a păcatelor (greşelilor) pe care le-am făcut faţă de toată Creaţia Divină. Există foarte multe rugăciuni de iertare spuse de diferiţi sfinţi, dar, eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să spună din sufletul lui o astfel de rugăciune, fără să înveţe cuvânt cu cuvânt o anumită rugăciune, pentru că fiecare dintre noi ştie cum, în ce fel a greşit, faţă de cine, în ziua respectivă. Rugăciunea de iertare este foarte importantă pentru că spunând-o din tot sufletul ne curăţim de energiile negative pe care le-am atras spre noi, făcând aceste greşeli. Asta nu înseamnă că după ce ne-am cerut iertare putem să facem din nou aceiaşi greşeală, pentru că astfel demonstrăm că nu ne-am învăţat lecţia.

Toate
reclamele pe care le vedeţi la TV sau în ziare, reviste, pe panourile
publicitare, sunt sugestii vizuale, auditive sau mixte. Sugestia este
folosită şi de către psihoterapeuţii care folosesc hipnoterapia pentru
rezolvarea anumitor cazuri. După cum obsevaţi, sugestia poate fi şi este
folosită în foarte multe domenii. Este bine de ştiut că sugestia poate
fi pozitivă sau negativă şi comercială. Am adăugat eu "şi comercială",
pentru că în cazul reclamelor, sugestia este folosită doar pentru a
vinde un produs şi nu poate fi catalogată ca pozitivă sau negativă ci
doar comercială. În cazul campaniilor electorale, afişele electorale,
mesajele din aceste afişe pot fi incluse în categoria sugestiilor, dar,
atenţie, unele mesaje electorale sunt manipulatorii. Problemele apar
atunci când sugestia este folosită în mod voit pentru a distruge
psihicul uman sau pentru a creea "monştri". Combinaţia dintre droguri,
alcool, substanţe halucinogene şi sugestii negative sau care conţin
anumite mesaje, poate fi fatală, iar atunci când este direcţionată voit
spre anumiţi subiecţi, îi poate transforma pe aceştia în ucigaşi,
sinucigaşi sau terorişti sinucigaşi, sau îi poate îmbolnăvi foarte grav
psihic şi fizic. De asemenea, atunci când sunteţi foarte obosiţi şi
aveţi diferite probleme, sunteţi foarte uşor sugestionabili.