În fiecare zi auzim în jurul nostru, „nu pot, nu ştiu, nu pot să fac asta, nu se poate face,
nu...nu....nu... De ce oare ne-am obişnuit să folosim negaţia înainte de a
studia problema ce o avem de rezolvat? De asemenea, îi tot sfătuim pe prietenii
noştri, pe apropiaţii noştri, să se lase de fumat, de alcool, de droguri, de
vicii în general. Ce răspuns primim la argumentele noastre privind sănătatea
lor şi nu numai...? În majoritatea cazurilor toti neagă ca ar avea de suferit
în vre-un fel din cauza viciului respectiv, pentru a-şi ascunde slăbiciunea pe
care o au în faţa viciului, unii chiar, neagă că ar avea acel viciu. Noi, nici
nu-i putem judeca şi nici nu-i putem obliga să renunţe la acel viciu, pentru că
ar însemna să le încălcăm liberul arbitru, putem doar să venim mereu cu argumente
foarte bine documentate care să le demonstreze greşeala pe care o fac şi pentru
a nu părea agasanţi să-i facem să conştientizeze că tot ceea ce facem este doar
din iubire pentru ei. Şi ştiţi ce este mai ciudat? Că mai mult de jumătate din cei care
plătesc asigurarea pentru serviciile medicale, deci ei îşi doresc să fie
sănătoşi, plătesc în acelaşi timp şi pentru a-şi satisface viciile.
Este un nonsens. De fapt, toţi cei care sunt dependenţi de alcool,
tutun, droguri plătesc pentru a se sinucide încetul cu încetul. Oare
când vor conştientiza acest lucru? iar dacă l-au conştientizat şi nu iau
nici o măsură atunci îi putem numi sinucigaşi? Noi, cei din jurul lor
trebuie să-i ajutăm să înţeleagă că VIAŢA este cel mai important dar pe
care cu toţii l-am primit.
Dacă analizăm problema din punct de vedere energetic, observăm că negând de
prima oară un anumit lucru, de exemplu, „nu pot să ma las de fumat”, sau „nu
voi putea niciodată să conduc o maşină”, sau „nu pot să fac meseria asta”, sau
„eu nu sunt bun la nimic” subconştientul
preia informaţia imediat de la conştient şi o stochează undeva în adâncul lui,
astfel că de fiecare dată când vom fi întrebaţi ceva cu privire la problema
respectivă, răspunsul ne va veni pe buze fără să-l gândim şi fără să putem
argumenta „DE CE?”, atunci, imediat. Motive vom găsi în secundele următoare.
În
felul acesta se formează mecanismele automatismului. Singuri ne închidem între nişte
porţi energetice sau mai bine spus, ne formăm bariere energetice negative.
Aceste bariere ne vor urmări mult timp, până le vom conştientiza şi prin voinţa
proprie le vom distruge. Aceste bariere energetice, mentale, negative sunt
foarte malefice. Ele nu ne vor lăsa să evoluăm nici pe plan personal, nici pe
plan profesional, material si nici pe plan spiritual, deoarece ne vor coborî frecvenţa de vibraţie proprie ţinându-ne prizonieri în tărâmul lui „nu pot”.
Acest lucru se întâmplă doar pentru că am uitat că suntem OAMENI. Noi, avem
CONŞTIINŢĂ ŞI VOINŢĂ proprie şi mai ales CREDINŢĂ. Noi PUTEM SĂ FACEM ORICE NE
DORIM. Fiecare dintre noi POATE să facă absolut orice îşi doreşte şi este
benefic pentru el şi pentru cei din jur, iar dacă cerem şi ajutorul celor
apropiaţi atunci realizăm că TOŢI SUNTEM O FORŢĂ. Foarte mulţi oameni îşi pierd
serviciul în ziua de azi şi pur şi simplu clachează. Acest lucru se întâmplă
pentru că au uitat lecţia copilului care abia învaţă să meargă. Copiii mici ne
învaţă că atunci când cazi, trebuie să te ridici şi să mergi mai departe, iar
dacă vei cădea din nou, nu este nici o problemă, ridică-te şi mergi mai
departe. Viaţa este plină de astfel de încercări, dar suntem OAMENI, putem face
orice, oricând, oriunde, totul este să fie benefic pentru noi şi pentru cei din
jur.
Poate, unii dintre voi vă întrebaţi, de ce scriu aceste articole, pentru că
oricum, sunt puţini cei care le citesc? Întotdeauna răspunsul meu va fi, PENTRU
CĂ MIE ÎMI PASĂ! Chiar dacă ar fi un singur om care ar citi aceste rânduri, tot
aş scrie, pentru că dacă acel om îşi va schimba modul de gândire negativ
într-unul pozitiv, benefic, este o victorie. Acest lucru înseamna că mentalul
colectiv al planetei va primi energii
benefice şi în acest fel frecvenţa de vibraţie va creşte producând astfel
modificări la nivel planetar. Fiecare om contează. Să nu credeţi nicio clipă că
sunteţi nesemnificativi. Fiecare din noi este foarte important. Când vom reuşi
să conştientizăm că TOŢI SUNTEM UNUL şi frecvenţa de vibraţie a fiecăruia
contează, atunci cu siguranţă vom renunţa la toate viciile, obiceiurile noastre
malefice şi ne vom schima modul de gândire, de acţiune, de viaţă. Energetic,
noi ne afectăm unul pe celălalt prin biocâmpurile noastre în care se imprimă şi
care transmit frecvenţa gândurilor şi acţiunilor noastre. Aceste lucruri se
„imprimă” în egregorul grupului din care facem parte şi care ne afectează în
mod direct, apoi în egregorul locului (comunitate, oraş) unde stăm şi care
afectează toată comunitatea, egregor care afectează egregorul ţării şi apoi pe
cel al planetei. Totul se transmite şi
înregistrează vibraţional. Când aruncaţi o piatră în apă undele impactului
pietrei cu apa se transmit la o distanţă proporţională cu mărimea pietrei şi
forţa cu care loveşte apa. Închipuiţi-vă impactul pe care l-ar avea schimbarea
modului de gandire şi de acţiune a unei naţiuni din negativ în pozitiv asupra
oceanului energetic al planetei (mentalului colectiv). Dacă doriţi să aveţi
copii sănătoşi alimentaţi egregorul familiei voastre cu gânduri şi acţiuni
pozitive şi învăţaţi-vă copiii să gândească întotdeauna pozitiv. Nu intraţi în
rezonanţă cu informaţii negative pentru a nu fi afectaţi de ele.
Demonstraţi că ŞI VOUĂ VĂ PASĂ de familiile voastre, de cei din jurul
vostru, de natură, de tot ceea ce înseamnă VIAŢĂ, de acestă minunată entitate
vie care este Planeta Pământ şi PRODUCEŢI SCHIMBAREA în modul vostru de
gândire, în modul vostru de acţiune, în modul vostru de viaţă. NOI TOŢI PUTEM. Este
un exerciţiu de VOINŢĂ. Dăruiţi tuturor LUMINĂ ŞI IUBIRE şi indiferent de ceea
ce se petrece în jurul vostru gândiţi şi acţionaţi întotdeauna pozitiv benefic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu