VIAŢA

                                                                                           de Preotul Ioan

"Un tren lung ne pare viaţa Ne trezim în el mergând, Fără să ne mai dăm seama Unde ne-am suit şi când. Iar durerile sunt staţii Lungi de nu se mai sfârşesc, Şi în ciuda noastră parcă Tot mai multe se ivesc. Ne trec zilele, trec anii, Clipe sfinte şi dureri Aşteptând hrăniţi de visuri Noi momente de plăceri. Vine-odată însă vremea Să ne coborâm şi noi, Ce n-am da atunci o clipă Să ne-ntoarcem înapoi!

Fericirile sunt halte Unde stăm câte-un minut Până să ne mai dăm seama Sună, pleacă, a trecut. Arzători de nerăbdare Înainte tot privim Vrem s-ajungem tot mai iute La vre-o gară ce-o dorim. Mulţi copii voioşi se urcă Câţi în drum n-am întâlnit! Iar câte-un bătrân coboară Trist, de forţe istovit. Căci pe când privim în urmă Plângem timpul ce-a trecut, Sună gara veşniciei Am trăit, dar n-am ştiut..."