Toţi oamenii ştiu că există trei timpuri ale vorbirii, TRECUT, PREZENT ŞI
VIITOR, la care se raportează atunci când povestesc despre anumite lucruri,
fapte, întâmplări petrecute în viaţa lor.
Dacă analizăm fiecare timp în parte vom constata că ar mai trebui
introdus un timp. Cand vorbim despre timpul TRECUT, ne raportăm la PREZENT şi
discutăm despre fapte, întâmplări, petrecute de obicei cu zile, săptămâni, luni
sau ani în urmă. Când vorbim despre VIITOR, ne raportăm la PREZENT şi ne facem
planuri pentru zile, săptămâni, luni sau ani, care vor urma. Când vorbim despre
PREZENT, de obicei nu ne raportăm la nici un timp, pentru noi PREZENTUL
însemnând ziua, luna şi anul în care ne aflăm. Orice zi începe de la ora 00.01
şi ţine până la ora 00.00. Acesta reprezintă pentru noi timpul PREZENT. Pe parcursul celor 24 de ore ale unei zile
fiecare dintre noi face foarte multe activităţi. Majoritatea activităţilor fac
parte din rutina zilnică, dar pe parcursul unei zile apar şi activităţi sau „întâmplări
neprevăzute”. Acestea din urmă sunt sau pot fi, cele mai importante momente din
viaţa noastră. Mulţi dintre noi nu conştientizăm importanţa acelor momente,
decât dacă ne afectează în vre-un fel, şi trecem peste ele fără să le acordăm
vre-o importanţă. Majoritatea dintre noi ne facem planuri pentru zilele,
săptămânile, lunile sau chiar anii următori, fără să ţinem cont de cel mai
important moment, sau timp din viaţa noastră. Acest moment sau timp, este
TIMPUL ACUM. ACUM, nu reprezintă vre-o oră, minut sau secundă ci exact momentul
vorbirii. O secundă în urma timpului ACUM, reprezintă timpul TRECUT, iar un
moment după timpului ACUM, reprezintă timpul VIITOR. Ştiu...., o să spuneţi că
există şi TRECUTUL apropiat, şi TRECUTUL îndepărtat, şi VIITORUL apropiat şi
îndepărtat. Eu vă spun însă că aceste timpuri sunt nesemnificative, cel mai
important fiind timpul ACUM.
Copyright (c) 2010 OMUL. Design by Wordpress Themes Park