duminică, 17 iulie 2016

VIAŢA SPIRITUALĂ

    

Dacă ar fi să dăm o definiţie pe scurt a spiritualităţii, aceasta ar fi: ansamblul de idei, concepte, sentimente, trăiri, activităţi, ce ţin de viaţa spirituală a unui individ, colectivitate sau naţiune. Mergând însă mai departe, ne întrebăm ce este viaţa spirituală? Răspunsul este foarte simplu; tot ceea ce facem pentru evoluţia sufletului, ca entitate de lumină, reprezintă viaţa spirituală e fiecăruia dintre noi. Viaţa există în toate planurile, pentru că moartea, aşa cum o ştim noi, reprezintă doar dispariţia corpului material, sufletul, spiritul, continuându-şi existenţa în alt plan, cu altă frecvenţă luminică, mult mai mare decât a planului 3D, material, în care ne aflăm noi acum. Coborârea sufletului pentru reântrupare din planurile luminice înalte, durează mai mult sau mai puţin, în funcţie de nivelul evolutiv pe care-l are entitatea care trebuie sa vină la reîntrupare. Dacă trebuie să vină la reîntrupare o entitate foarte evoluată, atunci, aceasta îşi va incepe coborârea din planurile luminice foarte înalte unde se află, chiar cu zeci de ani pământeni înainte de a se reântrupa, şi se va simţi în câmpurile viitoarei mame cu cel puţin 1 an înainte de a se naşte. Astfel, nu putem vorbi de o discontinuitate în viaţa spirituală a unei entităţi. Viaţa spirituală există sub o formă atunci când entitatea este întrupată, şi continuă şi după destruparea acesteia sub altă formă, pentru că vorbim aici de viaţa spiritului, a sufletului, nu a trupului.