miercuri, 30 noiembrie 2016

PIEDICI ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ



In mai multe postări, am atras atenţia asupra unora dintre piedicile pe care noi toti le avem, mai întâi de conştientizat, apoi de trecut, în drumul nostru spre evoluţie ca entităţi de lumină.  Eu nu pot spune ca sunt un adept al teoriilor conspiraţioniste , dar, am observat că există totuşi cel puţin trei „tabere”  care sunt interesate de evoluţia noastră, a tuturor. Una dintre „tabere” foloseşte toate „armele” pentru a impiedica evoluţia noastră spirituală. Cea mai puternică „armă” şi în acelaşi timp cea mai „ascunsă” este evoluţia ştinţifică. Spun că este cea mai puternică pentru că este folosită în modul cel mai subtil, adică este prezentată ca răul necesar de care nu ne putem lipsi. Problema nu este evoluţia ştiinţifică, pentru că este clar că este necesară, ci modul  în care este folosită, prezentată. Cei care vor să ne ţină pe loc din punct de vedere spiritual vor să ne facă să credem că ştiinţa este singura cale prin care putem evolua ca specie. Din păcate folosim ştiinţa ca să distrugem Planeta Geea, casa noastră. Din păcate folosim ştiinţa ca să creăm arme prin care să distrugem Planeta, să ne omorâm între noi, din păcate folosim ştiinţa ca să „creăm” boli, chimicale, folosim ştiinţa pentru a polua aerul, apele şi pământul, folosim ştiinţa pentru a manipula masele. Cele mai folosite metode de manipulare sunt cele vizuale si cele auditive.