luni, 20 aprilie 2015

VIITORUL ESTE CREAT DE NOI, ACUM!




Influenţa energiei gândurilor asupra vieţii noastre am arătat-o în multe articole, dar observ că, în continuare, sunt mulţi oameni care nu ţin cont de acest lucru, dar se miră că sunt bolnavi, ei sau membrii familiilor lor, că nu le ies lucrurile aşa cum şi-ar dori, dar nu conştientizează cauza.
Cu riscul că mă voi repeta, vreau să conştientizaţi că GÂNDUL  însoţit de IMAGINAŢIE, pun în mişcare forţe şi energii care pot afecta PREZENTUL şi VIITORUL fiecăruia dintre noi.
În mod conştient sau nu, noi ne creăm în continuu lumea în care trăim, prin gânduri şi imaginaţie. La fel ne creăm şi pe noi înşine, starea noastră de sănătate, bunăstarea noastră materială şi multe altele. De exemplu, dacă ne dorim o casă, imediat asociem acestui gând, o imagine a casei pe care ne-o dorim. Această casă trebuie construită mental în detaliu. Amplasament, mediul înconjurător, relief, arhitectură, interior, absolut tot ce ţine de această casă. Pentru că nu avem această casă, o plasăm undeva ca plan, în VIITOR. Important este ca periodic să alimentăm şi să susţinem imaginea dorinţei noastre cu energia bucuriei de a avea această casă. Universul va pune în mişcare forţe, energii şi entităţi nebănuite de noi, care vor „lucra” pentru materializarea gândului şi mai ales imaginii plasate de noi în VIITOR. Lucrurile „se vor aranja” pe parcurs, astfel că să nu vă miraţi că la un moment dat, poate peste ani de zile, veţi avea casa mult dorită…. cândva.